Investiție de 105.000 de euro într-un nou restaurant Spartan, la Iași

Lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan a deschis o nouă unitate în Iași, după o investiție de aproximativ 105.000 de euro. Cel de-al doilea restaurant Spartan din Iași este situat în Complexul comercial eGros, unul dintre cele mai mari din regiune, iar cu prilejul deschiderii sale oficiale, a fost inaugurată și zona de food court din eGros. Odată cu noua deschidere, numărul de persoane angajate în restaurantele Spartan situate în toată țara ajunge la 900.

Ieșenii sunt așteptați în noul restaurant Spartan, cu produsele tradiționale: Souvlaki și Gyros gătite după rețete proprii, pyta pregătită pe loc și sosurile marcă înregistrată. Noua unitate ocupă o suprafață de 100 metri pătrați, are 14 angajați și funcționează în sistem de franciză, compania francizată fiind Arcman Corporation SRL, condusă de Alexandru Bogdan Arcalianu și Sebastian Mandiuc.

Primul restaurant Spartan din Iași se află în Complexul Comercial Felicia și funcționează din Aprilie 2015. Până la finalul acestui an, va fi inaugurată o a treia unitate, plasând Iașiul în topul marilor orașe din România cu mai mult de două unități Spartan. Prima poziție este ocupată de Timișoara – cu șapte restaurante –, urmată de București, Constanța și Suceava.

„Iașiul este un oraș cu un potențial de dezvoltare uriaș, dacă iei în considerare doar cei peste 60.000 de tineri care studiază în universități și hub-ul IT creat aici, care devine din ce în ce mai important. În acest context, orice inițiativă de antreprenoriat și orice afacere nouă înseamnă locuri de muncă pentru cei aflați la început de drum și un motiv în plus pentru ei să rămână în orașul lor. Și, nu în ultimul rând, un model de replicat, pentru cei care vor să-și deschidă propriile afaceri. Este o extindere pe care ne-o doream de mult, iar popularitatea de care se bucură primul restaurant îmi dă încredere că putem deveni lideri de piață pe nișa de produse din carne preparate la rotisor”, declară Ștefan Mandachi, CEO al Strong MND, compania deținătoare a francizei Spartan.

„Înainte de a decide să preiau franciza Spartan, am fost pasionat de produsele lor, iar apoi am devenit din ce în ce mai interesat de modelul de business conceput de Ștefan Mandachi după ce am deschis în 2018 o altă franciză a acestuia, un restaurant Hercule, care a prins foarte bine în Vaslui. Sistemul mi s-a părut foarte bine pus la punct, cu planuri clare, pe termen lung și cu șanse foarte mari de succes, dacă ești dispus să te implici total. […] Rezultatele pe care le-am avut în Vaslui ne-au încurajat să intrăm și pe piața din Iași”, a explicat Alexandru Bogdan Arcalianu, asociat unic în Arcman Corporation SRL.

„Iașiul este în prezent un oraș aflat în plin avânt economic, un teren propice pentru creșterea afacerilor în domenii foarte variate. Am ales franciza Spartan, dintre atâtea alte posibile francize, pentru calitatea produselor lor, pentru faptul că își respectă deopotrivă clienții și angajații, pentru seriozitatea cu care își duc la bun sfârșit investițiile si este foarte clar că Spartan este cea mai cunoscută franciză românească în România”, a adăugat omul de afaceri Sebastian Mandiuc, General Manager Arcman Corporation SRL.

În afara extinderii la nivel național, fondatorul Spartan are în plan pentru 2020 și reluarea demersurilor pentru extinderea în vestul Europei. În prezent, rețeaua Spartan numără 47 de restaurante, proprii și francizate, și este pe locul al III-lea în topul celor mai extinse rețele de restaurante de tip fast-food, la nivel național.

Investiția pentru deschiderea unui restaurant Spartan, în sistem de franciză începe de la 70.000 euro, iar costurile pentru a deveni francizat includ o taxă de 15.000 euro și plata unei redevențe lunare de 3% din vânzări.

Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deține și platforma www.francizelacheie.ro. Lanțul de restaurante a fost fondat în 2012 și numără 47 de restaurante, dintre care 22 sunt restaurante proprii și alte 25 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală și în 23 de orașe din țară: Suceava, Alba Iulia, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Sibiu, Zalău, Piatra Neamț, Constanța și Bacău.

Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup (restaurante proprii și restaurante francizate) în 2018 este de 28 milioane de euro. În cele 22 restaurante deținute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate 500 de persoane, iar în total, la nivelul întregii rețele lucrează peste 900 de oameni.

Articolul precedentGeorgeta Elisei este noul manager de HR al Penny Market România
Articolul următorModern Buyer îşi caută redactor pentru crearea de conţinut original
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com