21.4 C
București
sâmbătă, septembrie 12, 2026
Acasă Retail & FMCG În perioada 3-16 iulie, hipermarketurile Auchan organizează Târgul de bere

În perioada 3-16 iulie, hipermarketurile Auchan organizează Târgul de bere

241

Între 3 şi 16 iulie, Auchan organizează în toate hipermarketurile rețelei cea de-a zecea ediție a Târgului de bere Auchan. Cu această ocazie, clienții vor fi întâmpinați cu o paletă largă de peste 250 de tipuri și mărci de bere, atât românești, cât și de import, dar și de o gamă largă de produse complementare pentru servirea berii.

Berile de top, blonde, albe, brune, roșii, cele bavareze, aromatizate sau cele fără gluten, vor fi completate și anul acesta de cele artizanale și craft. Nu vor lipsi din magazinele Auchan nici berile speciale, premiate în întreaga lume, berile nefiltrate și cele fără alcool, dar nici produsele complementare și accesoriile precum pahare, halbe, desfăcătoare, mini frigidere și alte surprize.

Ĩn plus, activitățile speciale care vor avea loc în hipermarketurile Auchan, în acest interval, vor transforma experienţa la cumpărături într-una specială.

Printre vedetele acestei ediții de colecție se numără 16 microberării românești, care își vor prezenta gamele de produse la rafturi, berea artizanală de import – reprezentantă prin producătorii berilor craft (trapiste, de abație, puternic alcoolizate), berile bavareze, dar și marii berari care vor organiza numeroase activități interactive în hipermarketurile Auchan.

Pentru cei care vor să comande online, Auchan pune berea la rece, iar în 2 ore clienții pot merge să o ridice prin serviciul Click & Collect, disponibil în toate hipermarketurile din rețea. Comanda se face pe www.auchan.ro, iar berea poate fi ridicată de la biroul Servicii Clienți. Auchan oferă un serviciu flexibil de plată, fie în magazin – la ridicare, fie online, la comandă.

Articolul precedentAPAR a finalizat elaborarea unei politici publice alternative în domeniul promovării exporturilor românești
Articolul următorSupeco deschide un supermarket în Satu Mare, și ajunge la o rețea de 16 magazine în România
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com