În 2023, specialiștii prevăd creșteri de 35% pe segmentul renovării centrelor comerciale, a magazinelor din interiorul acestora, mall-urilor, parcurilor de retail, galeriilor comerciale

Construcția de mall-uri, în 2023, va fi mult diminuată, dar vom sta foarte bine pe construcția de strip mall (mall-uri în aer liber), family centere și ceea ce specialiștii din retail numesc, generic, spații comerciale.

„Spațiile comerciale nu vor fi toate construite de la zero, multe vor fi reconvertite, acest lucru presupune și retaileri noi, care intră pe piață și, pentru a le face loc, se va mișca puzzle-ul în interiorul centrelor comerciale. O altă tendință care va fi din ce în ce mai des întâlnită este cea a dezvoltării de proiecte cu dublă utilitate (mixt use). Proiecte în care spațiile destinate birourilor și locuințelor au ponderea principală, dar care vor integra și componenta de retail,” declară Matius Ichim, fondatorul platformei digitale @Prioretail.ro.

“În România, în 2023 nu cred ca se vor mai deschide mall-uri în adevăratul sens al cuvântului (cu un mix de chiriași amplu, cu cinematografe, branduri puternice, parcări, food-court-uri generoase și servicii multiple de entertainment), cu excepția celui din Craiova. Acolo dezvoltatorul are în plan să deschidă mai mult decât un mall, vrea să construiască pe lângă mall-ul propriu-zis mai multe ancore, respectiv: clădiri de birouri, apartamente, probabil și un hotel.”

Motivele pentru care această expansiune a mall-urilor este pusă pe hold au legătură cu scumpirile repetate ale materialelor de construcții (aproximativ 30-40%), cu creșterile salariale, cu lipsa stocurilor, cu imprevizibilitatea din piață, cu saturația cu astfel de mall-uri, shopping park-uri.

„Ne așteptăm ca în acest context, retailerii și dezvoltatorii să-și adapteze portofoliul de proiecte în funcție de specificul regiunii și de puterea financiară a consumatorilor prin atacarea eșalonului doi de orașe până la depășirea perioadei aceasteia tulbure. Posibila criză anunțată va fi un bun prilej pentru retaileri și operatorii de centre comerciale active din piață pentru a demara renovări, reamenajări, rebranduiri, relocări și repoziționări,” declară Marian Ciupitu, Director General, Terano Construct.

Specialiștii consideră că dezvoltatorii de proiecte de retail vor accelera ritmul inaugurării în orașele din jurul capitalei sau a oraselor mari a unor facilități de retail menite să satisfacă nevoia de consum și anume: mici galerii sau hipermarket-uri ancoră cu doar câteva spații independente pentru comerț și servicii.

Retailul presupune adaptarea jucătorilor din industrie la cerințele pieții, centrele comerciale vor însemna din ce în ce mai mult proximitate, apropierea fizică de consumatori, implicit crearea de cât mai multe facilități pentru acești cumpărători din medii sub-urbane și rurale.

“Mă aștept, pentru următorii ani, să observăm și o extensie semnificativă a numărului de metri pătrați în centrele comerciale operaționale și care performează deja foarte bine, dar care se confruntă cu o cerere foarte mare de la branduri care își doresc prezența acolo, însă sunt nevoite să aștepte să se ivească oportunitatea. Pe lângă extensii, o altă direcție care va sprijini domeniul construcției, arhitecturii și serviciilor conexe pentru retail sunt renovările spațiilor comune, a food-court-urilor din centrele comerciale deschise din 2000 până în prezent. Sunt foarte multe astfel de centre comerciale care au mai mult de 15 ani deja și care nu mai au acel look de la început, nu mai oferă acea atmosferă cu care centrele comerciale și-au obișnuit vizitatorii. Ca orice spațiu de retail care se adresează unui public dinamic, contemporan, din ce în ce mai pretențios, mall-urile ca și simbol vor trebui să faca un refit, să-și înnoiască imaginea,” declară Matius Ichim.

Prioretail.ro este un platformă destinată jucătorilor din domeniul retailului fondată de Matius Studio, primul studio de arhitecură specializat exclusiv în sfera arhitecturii de retail. Platforma oferă toată gama de servicii și de furnizori de materiale pentru retaileri și operatori de centre comerciale. Aceștia pot utiliza gratuit platforma ca să-și găsească într-un singur loc cei mai buni furnizori care să răspundă nevoilor diverse pentru a dezvolta și opera în domeniul comerțului , atât fizic (brick and mortar), cât și digital.

Terano Construct este o companie românească de construcții, înființată în anul 2008. Compania oferă proiecte și servicii de antreprenoriat general și de subcontractare.

Articolul precedentPeroni Stile Capri va fi lansată în România în luna aprilie 2023
Articolul următorPână la sfârșitul anului 2024, 99% din magazinele rețelei Profi urmează să fie gestionate de Parteneri
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.