Importul de produse agricole și agroalimentare din Italia a crescut cu 14,2 % în 2023

În 2023, România a importat produse agricole și agroalimentare din Italia de peste 882 de milioane de euro, în creștere cu 14,2% față de anul precedent (circa 80% dintre acestea fiind produse alimentare prelucrate și băuturi).

Principalele produse alimentare italiene importate în România în 2023 au fost cele de panificație și patiserie (111,7 milioane de euro), cafeaua (85,7 milioane euro), brânzeturile și lactatele (83,3 milioane euro).

De asemenea, Italia este lider pentru mai multe categorii merceologice importate în România, care reprezintă și cele mai cumpărate produse italiene la nivel mondial, fiind prima țară furnizoare de roșii conservate (cu o cotă de 70,1% din totalul importurilor românești de astfel de produse), vinuri (cu o cotă de 28,7%), ulei de măsline (cotă de 40,7%) și paste făinoase (cota de 30,9%). Se situează pe locul 2 ca furnizor de cafea (cotă de 23,8%) și pe locul 3 ca furnizor pentru produse din carne uscate și conservate (prosciutti, speck, etc. – cotă de 16%), brânzeturi, lactate (cotă de 13,4%) și produse de panificație și patiserie (cotă de 12,1%).

România a exportat către Italia produse agricole și alimentare în valoare de 952 milioane de euro, în scădere cu 6,2% față de 2022, Italia fiind prima țară de destinație a exporturilor românești din această categorie (o treime dintre aceste exporturi reprezintă produse alimentare prelucrate și băuturi). Cele mai exportate categorii de produse sunt: cereale, semințe oleaginoase, tutun, grăsimi și uleiuri animale și vegetale, carne și subproduse.

Vinurile italiene sunt extrem de populare în România, în ultimii 5 ani importurile de spumante (inclusiv Prosecco) din Italia au crescut de 2,6 ori în valoare și de 2,3 ori în cantitate, în timp ce importurile de vinuri liniștite îmbuteliate au crescut de 2,3 ori în valoare și de 2,2 ori în cantitate. Din totalul vinurilor italiene importate în 2023, 54% a fost reprezentat de Prosecco și spumante, iar 42% de vinuri liniștite îmbuteliate.

„România este o piață de interes pentru Italia, motiv pentru care aproximativ 25 producători italieni de top participă weekendul acesta la salonul Gustul Italiei, din cadrul festivalului RO-Wine. La această ediție, firmele italiene vor prezenta o selecție diversă și inovatoare de produse, de la vinuri la produse din pește, fructe de mare și produse vegetale în ulei sau sub vid, de la uleiuri de măsline extravirgine la snacks-uri și paste făinoase, de la brânzeturi la cafea și făină de porumb, atât produse convenționale, cât și ecologice. Totul într-o călătorie de la nordul spre sudul Italiei cu trecerea prin 12 din cele 20 de regiuni italiene: Abruzzo, Apulia, Campania, Friuli Venezia-Giulia, Lombardia, Marche, Piemont, Sardinia, Sicilia, Toscana, Trentino Alto-Adige, Veneto”, declară Micaela Soldini, director ICE Agenția Italiană de Comerț Exterior București.

În acest weekend, între 24 și 26 mai 2024, ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, va organiza a treia ediție a salonului Gustul Italiei. Ca noutate, la aceasta ediție, ICE Agenția București va organiza un Masterclass cu titlul ”Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate”, susținut de Edoardo Nati, expert Unaprol, Consortiul Cultivatorilor de Maslini din Italia care reunește peste 100.000 de companii si specialiști din filiera uleiului de măsline si formator la Fundatia Evooschool (centru de formare, promovare si valorizare culturala a uleiului de masline extravirgin).

Italia este unul dintre cei mai importanți producători și exportatori de vinuri la nivel mondial (în 2023, fiind a doua țară producătoare și prima țară exportatoare), cu o producție de aproape o cincime din producția mondială de vinuri, având peste 545 de soiuri de viță-de-vie înregistrate (dintre care 350 soiuri roșii autohtone, fiind țara cu cel mai mare număr de astfel de soiuri din întreaga lume), ceea ce demonstrează bogatul patrimoniu de biodiversitate pe care poate conta Italia și care oferă în întreaga peninsulă vinuri locale de cea mai înaltă calitate, datorită unei tradiții milenare.

România este a 15-a piață de desfacere a produselor agroalimentare italiene la nivel mondial, fiind depășită în Europa Centrală și de Est doar de Polonia și Grecia. Anul trecut, România era pe poziția a 17-a.

ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior – este agenția guvernamentală italiană care susține promovarea, facilitarea și dezvoltarea schimburilor comerciale între Italia și restul lumii, sprijinind internaționalizarea societăților italiene, îndeosebi a celor mici și mijlocii, și implementarea activității acestora pe piețele externe, promovând totodată atragerea investițiilor străine în Italia. Agenția, constituită în 1926, are sediul central la Roma, un birou regional la Milano și dispune de o rețea externă alcătuită din 87 de structuri operative în 74 de țări. În România, este acreditat ca Secția Promovare Schimburi a Ambasadei Italiei și colaborează în strânsă sinergie cu aceasta.

 

Articolul precedentCarrefour își propune să crească ponderea mărcilor proprii în vânzări, cu cel puțin două puncte procentuale în 2024
Articolul următorLidl România a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 22,4 mld lei și un profit de 1 mld lei
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.