Hell Energy, unul dintre cele mai cunoscute branduri de băuturi energizante anunță extinderea colaborării cu Bruce Willis, dar și pregătirea noii campanii globale. Celebrului actor de la Hollywood i se va alătura și Zuleyka Rivera, actriță și model sud-american, cunoscută în special în urma apariției sale în videoclipul Despacito, care a adunat până în prezent 6,6 miliarde de vizualizări pe YouTube.
Povestea colaborării cu Bruce Willis a început cu doi ani în urmă, când brandul a decis că are nevoie să fie reprezentat nu doar de o persoană populară la nivel mondial, ci și de o persoană care rezonează cu valorile brandului și care le poate transmite mai departe.
„Bruce Willis are tot ceea ce reprezintă brandul Hell: este puternic, dinamic și curajos. Munca pe care am depus-o în ultimii doi ani a confirmat că dedicarea noastră pentru calitate este similară, deci, nici nu s-a pus problema dacă vrem să continuăm să lucrăm cu el. Totodată, am luat decizia să includem o a doua celebritate în campania noastră globală, frumoasa Zuleyka Rivera.”, a declarat Péter Pantl, International Communication and Marketing Director al Hell Energy.

Filmările pentru noul spot publicitar Hell Energy vor începe la finalul lunii martie la New York și urmează ca anul acesta campania să fie lansată pe toate piețele unde brandul este prezent.
Brandul a pornit ca business de familie, în anul 2006, având în spate filosofia de a livra consumatorilor un produs cel puțin la fel de calitativ ca al liderului de piață, dar la un preț accesibil.
În prezent, Hell Energy este prezent în peste 50 de țări, pe 5 continente și este singurul jucător de pe piața băuturilor energizante care acoperă întreaga scală a proceselor de producție în propria unitate și deține atât fabrică de îmbuteliere, cât și de producție a dozelor de aluminiu.
Băuturile energizante precum Hell Energy conțin ingrediente de înaltă calitate: 90% apă, zahăr granulat, vitamine și arome, fără conservanți. Acestea trec prin peste 100 de teste de verificare până ajung pe piață, în una dintre cele mai moderne fabrici de îmbuteliere din Europa.
Businessul Hell Energy se bazează pe doi piloni: băuturi cu o calitate superioară și un raport calitate-preț bun. În ceea ce privește numărul de unități vândute, Hell a fost lider pe piața din România, în perioada noiembrie 2018 – octombrie 2019, conform Nielsen Retails Audit Service, pentru categoria Băuturi Energizante, pe o perioadă de un an.