Gabriela Bereș, noul Director Regional al Puratos pentru Europa de Est

0
320
Gabriela Bereș, Director Regional Puratos pentru Europa de Est

Gabriela Bereș a fost numită Director Regional al Puratos pentru Europa de Est începând din luna martie, 2018. Grupul belgian Puratos, unul dintre principalii producători de ingrediente pentru industria de brutărie, patiserie şi ciocolaterie, a desemnat-o pe Gabriela Bereș să dezvolte operațiunile companiei pe 15 piețe.

Astfel, Gabriela Bereş, 42 de ani, va conduce activitățile subsidiarelor Puratos din Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Croația, Slovenia şi Bosnia-Herțegovina și operațiunile din Albania, Kosovo, Georgia, Armenia, Turkmenistan, Tadjikistan şi Uzbekistan, unde compania este reprezentată prin reţele de distribuitori locali.

Managerul își menține rolul de coordonare a operațiunilor din România, pe care l-a deținut în ultimii cinci ani.
În perioada în care a condus sucursala locală, cifra de afaceri şi profitul producătorului au crescut, compania a investit în deschiderea unui centru de inovație la Cluj Napoca (2016), a modernizat şi extins centrul din București (2018), a modernizat rețeaua de distribuție și unitatea de producție. De asemenea a investit în perfecționarea echipelor de cercetare & dezvoltare și a consultanţilor tehnici pentru a putea oferi atât produse, cât și servicii performante partenerilor Puratos.

Anterior acestei perioade, Gabriela Bereş a ocupat succesiv pozițiile de director operațional şi de director de resurse umane în cadrul sucursalei Puratos România.

„În 13 ani de activitate în echipa Puratos, am învățat că inovația, spiritul antreprenorial şi precuparea reală pentru nevoile clienților te fac mai agil într-o piață atât de dinamică și provocatoare precum cea a ingredientelor pentru industria alimentară”, a declarat Gabriela Bereș, Director Regional Puratos pentru Europa de Est.

”Prin numirea Gabrielei Bereş ca director regional, Puratos promovează oameni talentați din interiorul companiei. De asemenea, vizăm să creştem prezenţa Puratos pe aceste pieţe şi să folosim oportunităţile de creştere care pot veni din îmbunătăţirea colaborării între echipe și schimbul de bune practici. Subsidara din România a avut performanţe foarte bune în ultimii ani pentru că alături de echipa sa, Gabriela a luat decizii de business curajoase, care au pus întotdeauna clientul şi consumatorul pe primul loc. Am convingerea că Gabriela Bereș va inspira toate echipele și le va mobiliza către noi oportunități de dezvoltare”, a declarat Piet Sanders, Markets Director for Northern & Eastern Europe.

Gabriela Bereş este licențiată a Facultăţii de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, și deține un Executive MBA româno-american, la ASEBUSS.

Puratos este un grup internaţional care oferă o gamă largă de produse, servicii și expertiză pentru industria de panificaţie, patiserie şi ciocolaterie, atât pentru clienții artizani, industriali sau din domeniile retail și HoReCa. Compania a fost fondată în Belgia în 1919, cu sediul central la Bruxelles și are o prezență în 100 de ţări prin sucursale și distribuitori.
Puratos România a fost înființată în anul 1995, în București, având în prezent o unitate de producție în județul Ilfov şi 140 de angajați. Puratos România este unul din principalii jucători din sectorul de ingrediente pentru industria alimentară, având un portofoliu extins care conține maiele active, cereale încolțite și hidratate în maia lichidă, ciocolata belgiană Belcolade, umpluturi cu conținut bogat de fructe, glazuri, creme fine pentru deserturi,