Farmec lansează apa micelară cu carbune și acid hialuronic

Producătorul de cosmetice Farmec își extinde portofoliul prin lansarea unui produs sub umbrela brandului Gerovital. Astfel, apa micelară pe bază de cărbune și acid hialuronic este noutatea toamnei în gama Gerovital H3 Evolution, atât cu efecte de curățare, detoxifiere și purificare datorate cărbunelui activ, cât și de catifelare și hidratare datorate acidului hialuronic.

Noua apă micelară are în compoziție și SOD – Superenzima antiimbătrânire, cea mai activă enzimă antioxidantă de origine naturală, care are rolul de a asigura fermitate pe termen lung. În plus, pielea rămâne catifelată datorită filmului lăsat de acidul hialuronic, care are efecte intensiv hidratante ce acţionează dual, prin refacerea rezervelor hidrice din piele şi diminuarea pierderilor transepidermale de apă.

Noul produs pot fi achiziţionat din toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, din magazinele de brand Gerovital, precum și din magazinul deschis prin sistem de franciză la Bacău. De asemenea, produsele din gama Gerovital H3 Evolution pot fi comandate şi online pe site-ul companiei.

“Elementul de noutate este reprezentat de cărbunele activ, care are rolul de detoxifiere și purificare, fără a deshidrata tenul. Reține substanțele și toxinele care se acumulează la nivelul epidermului și captează reziduurile metabolice sau toxinele acumulate pe piele și le îndepărtează delicat, fără a fi nevoie de clătire. Recunoscut ca fiind un ingredient purifiant de excepție, cărbunele activ este obținut din coaja nucilor de cocos, ceea ce îl ajută să aibă pori mici și poate fi utilizat atât în segmentul de dermatocosmetice, precum și pentru igiena orală.“, a declarat Claudia Pălăcian, Manager de Produs.

Întreaga gamă Gerovital H3 Evolution este acum formată din 15 produse, disponibile sub formă de creme, fiole, seruri și deodorante. Toate produsele se adresează tuturor tipurilor de ten, au formulări uşoare şi conferă o repartiţie şi o absorbţie rapidă în piele, iar noul produs curăță blând fața, ochii și buzele prin captarea de către micele a machiajului, sebumului și a altor impurități

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În septembrie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara, 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea și un magazin Gerovital deschis prin sistemul de franciză, la Bacău.