Cora raportează afaceri în ușoară creștere și o reducere a numărului de angajați

689

Cu o prezență de 15 ani pe piața românească și 11 hipermarketuri în București și în țară, Cora a raportat în 2017 o cifră de afaceri de 1.772.976.330 lei, în creștere cu 1,6% față de anul anterior și un profit de 3.741.527 lei. Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, numărul mediu de angajați a scăzut în 2017 cu circa 9% față de 2016, ajungând la 3951.

Pilonii de creștere pe care s-a bazat în ultimii ani retailerului franco-belgian au fost modernizarea magazinelor, platforma de vânzări on line, personalizarea ofertelor, o atenție deosebită pentru categoriile de destinație pentru un hipermarket dar și numeroase proiecte pe zona de fresh food.

În 2016, compania raporta o creștere a cifrei de afaceri de 1.2% față de 2015 și o pierdere de 5.85 de milioane de lei. În 2013, Cora a lansat platforma coradrive.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România, iar trei ani mai târziu a fost lansată și platforma pentru comenzi on line cora.ro, împreună cu serviciul de livrare la domiciliu.

Cora România este deținut de grupul Louis Delhaize, o afacere de familie cu o istorie începută în anul 1850 de Louis Delhaize, unul dintre cei trei fii ai negustorului belgian de vinuri Jaques Delhaize. La începutul secolului XX, doi dintre moștenitorii lui Louis Delhaize au trecut frontiera în Franța și au început aici afaceri diferite, care ulterior s-au apropiat și s-au transformat în ceea ce înseamnă astazi grupul Louis Delhaize.
Grupul deține astăzi magazine în Belgia, Franța, Luxemburg și România sub mai multe branduri: Cora, Match, S Match, Louis Delhaize, Houra, Truffaut, Wink etc

Articolul precedentRezultate-cheie despre activitatea de sustenabilitate a Lidl România (martie 2016 – februarie 2017)
Articolul următorbevola – noua gamă de drogherie Kaufland
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.