City Grill a investit 80.000 de euro în Prăvălia lui Manuc

Prăvălia lui Manuc, cel mai nou spațiu aparținând grupului City Grill, aduce în centrul Capitalei produse tradiționale românești, fiind prima investiție a grupului în această nouă direcție. Spațiul, care se află în continuarea restaurantului cu același nume, emblematic pentru București, este destinat atât clienților Hanului, cât și tuturor celor aflați în căutarea de produse tradiționale românești, preparate după rețete vechi. Deschisă în continuarea Hanului, Prăvălia lui Manuc invită și la degustare, dispunând de 45 de locuri.

Spațiul dedicat prăvăliei are o suprafață totală de 103 metri pătrați, dispuși pe trei nivele – parter, etaj și supantă, iar investiția totală în amenajarea acestuia a fost de 80.000 de euro. Prăvălia lui Manuc vizează deopotrivă turiștii, dar și persoanele care își doresc să cumpere local, produsele disponibile fiind exclusiv românești, produse după rețete tradiționale.

Prăvălia lui Manuc funcționează ca o băcănie, comercializând gemuri și dulcețuri, mezeluri și brânzeturi, sortimente variate de zacuscă, vinuri și alte produse alcoolice, toate realizate după rețete românești vechi, astfel încât gustul să rămână autentic.

Proporția clienților străini la Restaurant Hanul lu’ Manuc ajunge la peste 50% pe timpul verii, datorită grupurilor organizate, pentru care restaurantul este un punct de atracție, dar și vizitatorilor individuali aflați în căutarea locurilor emblematice ale orașului.

“În contextul în care traficul de turiști la Hanu’ lui Manuc în sezon este foarte mare, fiind considerat un punct de atracție al Capitalei, prăvălia vine ca o continuare firească, oferind o mostră de produse tradiționale românești, un suvenir care întregește experiența culturii noastre”, a precizat Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

În următoarea perioadă produsele din oferta prăvăliei vor fi disponibile și pe platformele de livrare unde se află deja Hanu’ lui Manuc. Potrivit unui sondaj comandat de Grupul City Grill anul trecut, peste 66% dintre bucureșteni sunt fani ai mâncării tradiționale românești, iar 76% dintre intervievați au comandat în restaurant astfel de specialități în ultimele trei luni.

Grupul City Grill este cel mai important jucător român din industria restaurantelor. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent restaurante și cafenele sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanu’ Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill și City Café.