Cea de-a șasea ediție Best of ESOMAR România, eveniment dedicat integral cercetării de piață, s-a desfășurat sub umbrela “Understanding Digital Consumer”. Evenimentul a fost deschis de către Alina Șerbănică, Reprezentant ESOMAR pentru România, care a prezentat proiectele de referință derulate de ESOMAR în ultimii doi ani.
Astfel, printre cele mai relevante proiecte au fost menționate: „ANA” – primul motor de căutare folosind „inteligența artificială” dedicat industriei de cercetare de piață și „ESOMAR Plus” – serviciu dedicat de consultanță în domeniul protecției datelor, în contextul modificărilor legislative de interes (GDPR, California Law, ePrivacy etc.).
Ana-Maria Gheorghe, Research Consultant, GfK România a vorbit despre lumea dominată de utilizarea tehnologiilor smart – în care creșterea categoriei smartphone-urilor se vede atât în unități, cât mai ales în valoare (studiul GfK „POS Data Tracking”) – care dă naștere unor noi atitudini în rândul consumatorilor: mai informați în luarea decizilor, mai oportuniști, într-o continuă căutare a comodității (GfK „FutureBuy”).
În acest context, businessurile sunt provocate să ofere soluții smart – iar industria cercetării de piață nu este o excepție. În viziunea GfK, viitorul este reprezentat de soluții sindicalizate, care combină inteligența naturală cu cea artificială, cu scopul de a integra diverse surse de date.
Beneficiile rezidă în oferirea unei priviri de ansamblu asupra piețelor, cu răspunsuri la întrebări cât mai diverse, eficientizarea costurilor, accesul instant la insighturi, prin intermediul unei platforme smart etc.
La conferință au participat, în calitate de vorbitori, următorii specialiști: Michalis Michael, fondator și CEO, @DigitalMR, Monica Marinescu, Managing Director WaveTree.Zero, partener exclusiv al Exact Business Solutions pentru dezvoltarea de Comunități Online de Cercetare de Piață și Ana-Maria Popa, Consumer Insights Manager, Ursus Breweries, Andreea Arama, Social Media Insights Advisor, Europe, IBM și Akanksha Anu, Social Media Insights Analyst, Worldwide, IBM, Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions, Ioan Simu, director general Mercury Research, Carmen Bododea, Research Consultant, Kantar TNS, Alina Gheorghe, Client Service Manager, Daedalus New Media Research, Ioana Bobe, Senior Qualitative Researcher, ISRA Center și Lucia Manolache, Strategy Planning and Insights, BAT Romania, Andra Constantinescu, Account Director al Kantar Millward Brown, Oana Popa Rengle, consultant în cercetare calitativă, Anamnesis, Siamack Salari, Research Fellow, Kings College London & Founder, Everydaylives.
Conferința s-a bucurat de participarea a peste 220 de specialiști din agenții de cercetare de piață și companii, peste jumătate reprezentând clienți din domenii diverse – FMCG, telecomunicații, servicii bancare și financiare, servicii de asigurări, domeniul farmaceutic, retail/comert, clienți care beneficiază de servicii de cercetare de piață. Speakerii au oferit audienței diferite unghiuri de abordare în înțelegerea consumatorului complex de astăzi – consumatorul digital.