BAT îl numește pe Frederico Monteiro la conducerea operațiunilor din Europa Centrală și de Sud (CES)

Frederico Monteiro preia conducerea operațiunilor BAT din Europa Centrală și de Sud (CES).

BAT îl numește pe Frederico Monteiro la conducerea operațiunilor din Europa Centrală și de Sud (CES). După îndeplinirea tuturor formalităților, Fred va coordona de la București operațiunile pentru șapte piețe: România, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Cehia, Slovacia și Ungaria. După ce a condus cu succes BAT CES în ultimii trei ani și jumătate, Ram Addanki, în prezent director al CES, a decis să se retragă din activitate, după mai bine de 27 de ani petrecuți în cadrul BAT în diferite țări.

Fred Monteiro, în prezent director regional de marketing pentru Europa și Africa de Nord (ENA), s-a alăturat BAT în Brazilia în urmă cu aproape 13 ani. În 2009 s-a mutat în Japonia, ocupând poziția de director de marketing și, ulterior, de Director General. Fred s-a mutat apoi la Londra, unde a preluat rolul de coordonator al echipei pentru produse și inovații și apoi pe cel de director de marketing pentru produsele cu risc redus.

În februarie 2019, Fred a devenit Marketing Manager pentru regiunea Europa și Africa de Nord, având o contribuție esențială la dezvoltarea puternică a noii categorii de produse pe toate piețele din regiunea Europa și Africa de Nord.

„Sunt nerăbdător să continuu angajamentul BAT de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow – oferind consumatorilor adulți o gamă largă de produse satisfăcătoare și cu risc redus, cum este glo”, a declarat Fred Monteiro, noul director pentru Europa Centrală și de Sud al BAT.

BAT are peste 55.000 de angajați și operează în peste 180 de țări, cu 11 milioane de puncte de vânzare și 45 de fabrici în 43 de piețe. Portofoliul strategic al companiei este alcătuit din mărcile sale globale de țigări și o gamă tot mai mare de produse cu riscuri reduse.

Noile categorii de produse includ țigări electronice, produse care încălzesc tutunul, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed.

În 2020, BAT a avut 13,5 milioane de consumatori de produse care nu ard tutunul, o creștere de 3 milioane față de anul precedent. Grupul BAT a generat venituri de 25,8 miliarde GBP în 2020 și profit din operațiuni de 9,9 miliarde GBP.

BAT este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României, cu o contribuție în anul 2020 de peste 9,6 miliarde de lei, sub formă de taxe și accize.