Auchan extinde parteneriatul cu Poșta Română la nivel național pentru livrările la domiciliu

Auchan anunță extinderea parteneriatului cu Poșta Română, inițiat în luna mai a acestui an, oferind astfel livrare la domiciliu la nivel național pentru comenzile plasate în magazinul online Auchan.ro. Comenzile vor fi expediate prin serviciul StaiAcasă Plus, soluția de livrare door-to-door dedicată distribuției rapide oferită de C.N. Poșta Română S.A.

Serviciul a fost extins la nivel național, după ce, în prima etapă, acesta a fost disponibil în municipiul Suceava și localitățile limitrofe. Prin extinderea parteneriatului la nivel național, clienții vor putea comanda alimente la temperatură ambientală, dar și produse nealimentare, din toate categoriile listate pe auchan.ro, prin selectarea magazinului Auchan Cotroceni, cu o greutate maximă a comenzii de 30kg.

În ceea ce privește termenele de livrare, comenzile sunt livrate în 24 de ore în București, în 48 de ore în localitățile limitrofe ale Capitalei și orașele reședință de județ și în 72 de ore în localitățile limitrofe reședințelor de județ.

Comenzile expediate prin Poșta Română sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot fluxul de livrare, iar în ceea ce privește achitarea acestora, clienții au la dispoziție posibilitatea de a plăti online sau ramburs.

Măsuri stricte de siguranță sanitară în fluxul de livrare
Întregul flux de pregătire și livrare a comenzilor respectă condiții stricte de siguranță sanitară, ambele companii asigurând o serie de măsuri de prevenire și limitare a răspândirii virusului Covid-19. Astfel, pregătirea comenzilor în magazinele Auchan are loc în deplină siguranță, angajații fiind instruiți cu privire la purtarea măștilor și a mănușilor, precum și în ceea ce privește dezinfectarea cărucioarelor și a cutiilor de ambalare.

În egală măsură, angajații Poștei Române păstrează distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie comenzile. De asemenea, aceștia nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Factorii poștali dedicați care distribuie comenzile sunt echipați cu măști, și mănuși. Totodată, flota auto dedicată cu care se realizează distribuirea de alimente este dotată cu dezinfectant de mâini și cu dezinfectant de suprafețe.