AHK Romania: Noile masuri fiscale pericliteaza Romania ca amplasament investitional

0
115

Cu mare ingrijorare am luat la cunostinta faptul ca modificarile din Codul Fiscal, anuntate de Guvern, au fost publicate in Monitorul Oficial si urmeaza sa intre in vigoare la inceputul anului 2018. Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania), in calitate de reprezentanta oficiala a economiei germane in Romania si de cea mai mare asociatie economica ce reprezinta interesele a circa 600 de companii membre, doreste sa sublinieze inca o data pericolele pe care le reprezinta adoptarea acestor masuri in forma actuala.

AHK Romania a subliniat in nenumarate randuri ca predictibilitatea, stabilitatea, transparenta si statul de drept sunt deosebit de importante pentru a mentine increderea in Romania ca amplasament investitional.

Modul in care noile masuri fiscale au fost comunicate insufla, atat in randul companiilor germane cat si al angajatilor acestora, un profund sentiment de nesiguranta. Astfel, companiile se tem de costuri suplimentare, mai ales pentru companiile care desfasoara activitati in domeniul IT, dar exista si incertitudini legate de planificarea si realizarea viitoarelor politici fiscale.

In plus, pentru mediul de afaceri nu este clara utilitatea acestor masuri, avand in vedere necesitatea ajustarii costurilor. In principiu astfel de masuri structurale, atat de importante, care au repercusiuni asupra intregii economii si asupra populatiei, nu ar trebui sa fie adoptate decat in baza unor studii de impact serioase si in cadrul unui dialog intens si real intre Guvern si mediul de afaceri. Companiile germane din Romania sunt de parere ca masurile ce urmeaza a fi aplicate intr-un timp atat de scurt, efectele acestora si reducerea predictibilitatii fiscale ar putea influenta negativ pe termen mediu si lung atat climatul investitional, cat si competitivitatea tarii si a companiilor.

Companiile germane din Romania se numara printre din cei mai mari si seriosi angajatori. Circa 7.500 de companii germane, respectiv cu capital german, sunt active in Romania, majoritatea fiind in Bucuresti si in judetele Timis, Sibiu, Brasov si Cluj. Acestea au contribuit in ultimii ani decisiv la crearea si asigurarea de locuri de munca in Romania – conform estimarilor noastre aceste companii au peste 250.000 de angajati.

Companiile germane au investit in ultimii 25 de ani continuu si pe termen lung in Romania. Investitiile germane in Romania se ridica la peste 9,2 mld. EUR (la sfarsitul anului 2016). Relatiile economice bilaterale au continuat sa creasca puternic si in prima jumatate a acestui an. Exporturile in Germania au insumat in primele sase luni ale anului in curs 7,2 mld. EUR (+18,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut), importurile au crescut la 7,3 mld. EUR (+7,9%). Germania ramane de departe cel mai important partener economic si comercial (23,1% din totalul exporturilor si 19,9% din importuri).

Datorita repetatelor afirmatii negative la adresa companiilor cu capital strain din Romania, dorim sa mentionam ca a face o deosebire intre companiile romanesti si cele straine sau multinationale nu corespunde spiritului unei economii globalizate. Companiile germane sunt parte integranta a economiei romanesti si respecta legile tarii. Ele sunt totodata bine integrate in sistemele nationale, regionale, locale si realizeaza o contributie decisiva la valoarea adaugata bruta, dar si la cresterea competitivitatii prin transferul de know-how.

Aceste companii investesc intens in formarea angajatilor, in cercetare si dezvoltare, deseori in colaborare cu institutii de cercetare nationale, dar si in dezvoltarea tehnologica a companiei. Efectele pozitive ale investitiilor straine au fost demonstrate in diverse studii care au demonstrat ca in regiunile unde nivelul investitiilor straine este ridicat si mediul antreprenorial romanesc se dezvolta bine. Consideratiile impotriva capitalului strain contravin nu doar scopului Guvernului Romaniei de a atrage in continuare investitii straine, dar astfel de acuzatii generalizate si nedovedite sunt total contraproductive pentru dezvoltarea economiei romanesti.

Este necesar ca autoritatile din Romania si factorii de decizie sa ia masurile necesare in ce priveste dezvoltarea invatamantului profesional, pentru ca mediul de afaceri german sufera foarte tare din cauza lipsei fortei de munca. Mai ales in industria producatoare, in care activeaza numeroase companii germane, este imperios nevoie de personal calificat. De la un an la altul, companiile germane se plang tot mai mult de lipsa de personal. AHK Romania solicita asadar Guvernului sa mareasca investitiile in domenii cheie precum educatie si infrastructura in mod considerabil si sa intensifice modernizarea administratiei.

In calitate de actor activ in cadrul comunitatii de business si prin activitatile constructive si bazate pe experienta practica pe care le desfasuram in cadrul grupurilor de lucru pe diverse teme, AHK Romania isi aduce contributia la imbunatatirea si dezvoltarea conditiilor de afaceri si de investitii in Romania, dar si la consolidarea relatiilor comerciale bilaterale. AHK Romania ramane un partener de incredere pentru ministerele si autoritatile din Romania si este deschisa pentru un dialog constructiv.

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOpt concurenti se lupta in finala competitiei Arena Bucatarilor
Daniela Oancea

Redactor Sef al Modern Buyer din iulie 2017.
Absolventa a Universitatii din Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Daniela are o experienta de peste 20 de ani in presa. A inceput sa lucreze ca reporter si apoi ca redactor de stiri externe la cele mai importante cotidiene nationale. Si-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax si apoi ca redactor-sef la diferite publicatii business to business, precum si ca expert media in trei proiecte europene PHARE/SAPARD.