Acasă Retail & FMCG Stiri Brandul ”Diamant” dispare. Fabrica ”Zahărul” din Oradea se închide

Brandul ”Diamant” dispare. Fabrica ”Zahărul” din Oradea se închide

762

Fabrica ”Zahărul” din Oradea se închide pentru că nu este profitabilă. Decizia a fost luată de patronii germani ai companiei Pfeifer & Langen, deoarece fabrica a raportat în 2016 pierderi de aproape 30 de milioane de lei, transmite Mediafax.

Aproape 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi treptat, urmând să primească salarii compensatorii în funcţie de vechime.
”Cei care au o vechime de până la 10 ani, primesc 6 salarii compensatorii, cei între 10 şi 20 de ani vor încasa 8 salarii compensatorii, iar cei care au o vechime mai mare de 20 de ani vor avea 10 salarii de încadrare compensatorii”, a declarat Directorul ITM Bihor, Marius Rotar.

Potrivit ebihoreanul.ro, până în prezent, singurul cumpărător interesat de preluarea fabricii este Asociaţia cultivatorilor de sfeclă din judeţele Bihor, Satu Mare, Arad şi Timişoara. În această zonă trăiesc din cultivarea sfeclei de zahăr circa 5.000 de familii. Supravieţuirea lor este legată direct de soarta unităţii de prelucrare a zahărului.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară au promis vor face demersuri pe lângă Ministerul Agriculturii şi Guvern pentru a promova o serie de facilităţi menite să îi sprijine pe producătorii de sfeclă de zahăr în cumpărarea fabricii. Anul trecut, Zahărul Oradea a declarat o cifră de afaceri de 351,7 milioane lei.

Articolul precedentBAT extinde distribuția glo în șapte orașe mari
Articolul următorMega Image inovează în segmentul ready-to-eat, prin lansarea formatului Shop & Go Mega Apetit
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa oancea.i.daniela@gmail.com