Acasă Agri-Food Legume-Fructe Fresh În anul fiscal anterior, Lidl a cumpărat, zilnic, o tonă de fructe...

În anul fiscal anterior, Lidl a cumpărat, zilnic, o tonă de fructe și legume românești pentru fiecare magazin

229

Toate marile lanțuri de retail din țara noastră fac eforturi vizibile și măsurabile pentru a crește ponderea fructelor și legumelor românești la raft și pentru a extinde în general ceea ce se numește „sezonul de România”. Primăvara, vara și toamna, în IKA și Local KA, sortimentul de produse locale este mai bogat, dar scade semnificativ în lunile de iarnă, când începem să resimțim faptul că România mai are de recuperat la capitolul spații protejate.

Liderul pieței de retail, Lidl România are, la rândul său, parteneriate importante în această direcție, oferind un sprijin constant producătorii locali din sectorul legumicol și pomicol.

Cel mai noi raport de sustenabilitate publicat de companie, aferent anului financiar 2024, ne oferă o cifră cheie cu privire la achizițiile Lidl pentru raionul de legume fructe.
Mai exact, potrivit acestui raport, în perioada de referință (anul financiar 2024), 144.748 de tone de fructe și legume românești au fost achiziționate de la furnizorii din România.
La finalul anului financiar 2024, Lidl România deținea 377 de magazine în România. Putem concluziona, așadar, că în medie, în fiecare magazin Lidl ajunge, zilnic, circa o tonă de fructe și legume românești. Există cu siguranță diferențe semnificative de la un anotimp la altul, variații ce țin de disponibilitatea produselor locale în piață.

Mai există loc pentru creșterea acestei cantități și implicit a ponderii fructelor și legumelor românești în sortimentul Lidl? Cu siguranță că da, pentru că o rețea de talia Lidl achiziționează zilnic peste 4-5 tone de fructe și legume pentru un magazin (estimarea ne aparține). Creșterea acestei ponderi nu ține însă numai de voința comerciantului, ci de tot contextul pieței, plecând de la disponibilitatea produselor până la competitivitatea prețurilor.

„La nivel european, se constată o creștere a interesului pentru reducerea lanțurilor de aprovizionare, inclusiv în ceea ce privește fructele și legumele. Consumatorii din România ne-au semnalat și ei dorința lor de a găsi la raft produse cultivate în România. În funcție de condițiile climatice și de disponibilitatea acestor produse, colegii noștri din departamentele de profil caută permanent soluții pentru a crește ponderea de fructe și legume achiziționate de la furnizori locali din cantitatea totală de fructe și legume”, se preizează în cadrul acestui raport de sustenabilitate publicat de Lidl România.

Lidl România urmărește, de asemenea, gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protejarea biodiversității în lanțurile de aprovizionare cu risc. Compania utilizează sisteme de certificare recunoscute la nivel internațional, precum FSC pentru hârtie și lemn, Rainforest Alliance pentru lanțuri de aprovizionare expuse riscului de defrișare și standardul MSC pentru pescuit sustenabil. În plus, toți producătorii de fructe și legume pentru sortimentul permanent sunt certificați conform standardului GLOBALG.A.P., contribuind la protejarea ecosistemelor și la promovarea unor practici agricole responsabile.

Lidl România continuă să susțină și alte categorii de producătorii locali și să sprijine proiecte cu impact social și de mediu. Aproximativ 50% din valoarea mărfii comercializate în tot sortimentul provine de la furnizori români, Lidl România colaborând cu 541 de furnizori locali pe întregul sortiment și listând peste 4.360 de articole provenite de la aceștia.

Mai multe detalii și cifre cheie puteți regăsi în raportul companiei.

 

Articolul precedentBrutăriile PAUL România lansează preparate emblematice sezonului de Crăciun
Articolul următor“FMCG & Retail Channels Conference” în Republica Moldova, 11 martie 2026, Chișinău Arena
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.