Acasă Retail & FMCG Stiri TIPLOG mizează pe o creștere cu 36% a afacerilor în 2025: Strategiile...

TIPLOG mizează pe o creștere cu 36% a afacerilor în 2025: Strategiile multichannel au devenit mai importante în retail și în FMCG

106

TIPLOG, companie antreprenorială de tipar și logistică, și-a bugetat pentru 2025 o cifră de afaceri de 31 de milioane de lei (6,2 mil. euro), în creștere cu 36% față de 22,7 milioane de lei înregistrat anul trecut. Creșterea TIPLOG va fi accelerată prin dezvoltarea de sisteme integrate de soluții de ambalaje specifice anumitor domenii cum sunt produsele de tip advent.

În prezent, echipa TIPLOG  este formată din 130 de persoane, cu 15% mai mult față de perioada similară a anului trecut. TIPLOG este o companie antreprenorială de tipar și logistică, fondată în 2012. Compania a deschis o categorie nouă de servicii în România și a creat un model de business nou, prin servicii de tipar prin integrare cu logistica și producția de ambalaje.

Strategiile multichannel au devenit mai importante în retail și în FMCG, o tendință nouă care confirmă cât de importantă este integrarea platformelor digitale cu tipografia. Astfel, TIPLOG a implementat mai multe proiecte de promovare în retail, cu aliniere la nivel de culori și calitate a tiparului pentru două tehnologii aparent imposibil de aliniat: tiparul offset cu tiparul digital. Compania TIPLOG a investit în automatizare și în dezvoltarea și implementarea unor platforme software noi și a bugetat investiții totale de 500.000 de euro în tehnologie pentru următorii doi ani.

“Digitalizarea și migrarea consumatorilor spre platformele online ne-au determinat să fim mai concentrați pe proiectele care au valoare adăugată și impact mare. În acest sens, am decis să creștem nivelul de livrare a proiectelor. Astfel, am obținut claritate și am decis mai ușor la ce tipologii de proiecte răspundem afirmativ. Spre exemplu, deși clienții ne-au cerut să dezvoltăm casete luminoase și montare în magazine, am spus nu pentru a ne concentra pe proiectele în care putem contribui să le aducem cele mai bune rezultate: realizare reviste și printuri instore, cu livrare în mii de magazine și asigurarea stocurilor pentru livrări just in time”, a declarat Călin Pascu, CEO si fondator TIPLOG.

O altă decizie importantă pentru companie a fost când a decis lansarea diviziei de ambalaje. Fondatorul TIPLOG estima inițial că va începe să dezvolte această direcție în 2026-2027, însă condițiile de piață din 2022 (incertitudine, plus creșterea costurilor cu materia primă și cu energia), împreună cu cererile clienților, l-au determinat să accelereze și să înceapă mai repede pe nișa de ambalaje cu servicii integrate.

În prezent, TIPLOG colaborează cu peste 120 de tipografii și producători, din țară și străinătate, 95 dintre aceștia fiind din România. Tipografiile se specializează tot mai mult pe anumite categorii de produse pe care le fac eficient și calitativ, astfel se dezvoltă și cresc în mod sănătos. Tipografiile generaliste, care fac de toate pentru toți, au dificultăți mari să respecte termenele de producție și un nivel al calității ridicat. Tehnologiile se schimbă în mod accelerat și vedem un avans al automatizării în proiectele de integrare a tiparului cu ambalajele și logistică.

Cea mai mare oportunitate neexploatată încă pe piața tiparului și a ambalajelor în România este dezvoltarea de sisteme integrate de soluții de ambalaje specifice anumitor domenii, potrivit TIPLOG. Spre exemplu, produsele de tip advent sunt un sistem integrat de ambalaje specializat pe un produs cu valoare adaugată.

Compania TIPLOG estimează că prin noile produse de tip advent se va dezvolta pe segmentele comerciale de băuturi, cosmetice, retail și horeca. În dezvoltarea de produse de tip advent sunt implicați, de regulă, directori din departamentele de marketing și comercial ale companiilor de FMCG și retail.

Retailerii au o nevoie specifică rapiditate, să aibă acces la ambalaje pentru un produs în 30 de zile, ca să testeze produsul în piață, producătorul are altă nevoie (acces la o soluție rapidă și optimizată atunci când îi cresc volumele de livrare pentru retail), în timp ce consumatorul vrea sustenabilitate. Oportunitatea este astfel să dezvolți un sistem inovativ cu soluții care să rezolve problemele tuturor beneficiarilor implicați.

 

 

 

Articolul precedentAct for Good: Cum arată profilul de consum la patru ani de la lansarea aplicației de către Carrefour
Articolul următorSanoVita lansează noi produse în segmentul rondelelor expandate
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.