Acasă Retail & FMCG Marci Private Brandurile private ale marilor retaileri reușesc să mai doboare un mit

Brandurile private ale marilor retaileri reușesc să mai doboare un mit

132

Mulți ani, categoria scutecelor pentru copii a fost dominată, și în România, de două-trei branduri globale extrem de puternice. Mai mult, categoria s-a bucurat de un nivel foarte ridicat de fidelizare a consumatorilor față de aceste mărci consacrate ce păreau imposibil de declasat.

Brandurile private ale marilor comercianți reușesc însă să doboare și acest mit. Potrivit unui studiu realizat de YouGov® în anul 2024, pe un eșantion reprezentativ la nivel național, Lidl este lider de piață în segmentul scutecelor pentru bebeluși, în România, raportat la valoarea vânzărilor. În același timp, Lupilu – marca proprie a Lidl – ocupă primul loc la nivel național în ceea ce privește volumul vânzărilor (unități) pe această categorie.
Rezultatele studiului YouGov® reflectă alegerile părinților din România, care caută produse sigure, de încredere și accesibile pentru îngrijirea copiilor lor, într-un context cotidian în care deciziile de cumpărare sunt tot mai bine informate. Categoria scutecelor este în continuă evoluție, iar alegerile părinților sunt influențate de factori precum testarea dermatologică, gradul de absorbție, absența ingredientelor potențial iritante și prețul corect, care pot juca un rol esențial în decizia de achiziție.

Performanța Lidl și a brandului Lupilu în categoria de scutece pentru bebeluși reflectă alegerile concrete ale consumatorilor și relevanța ofertei disponibile în magazine. Datele YouGov® România provin din cercetarea de tip Panel de Gospodării, realizată în perioada ianuarie – decembrie 2024, pe un eșantion brut de 6.000 de gospodării, reprezentativ la nivel național. Studiul monitorizează consumul casnic pentru toate categoriile de produse de larg consum, oferind o imagine a comportamentului de achiziție la nivelul întregii țări.

Lupilu este marca proprie Lidl dedicată îngrijirii bebelușilor, acoperind toate nevoile esențiale din primele luni de viață și până la vârsta preșcolară. Gama include scutece disponibile într-o varietate largă de mărimi și formate, produse pentru igienă și îngrijirea pielii, șervețele umede, articole textile, dar și produse pentru alimentația celor mici. Produsele pentru îngrijire sunt dezvoltate în acord cu cele mai înalte standarde de calitate, folosind ingrediente atent selecționate, testate dermatologic și potrivite pentru pielea sensibilă a bebelușilor. Prin diversitatea sa, gama Lupilu răspunde nevoilor reale ale familiilor cu copii mici, oferind soluții practice și accesibile pentru îngrijirea zilnică.

Articolul precedentPENNY România deschide un nou magazin în Adunații Copăceni, județul Giurgiu
Articolul următorAct for Good: Cum arată profilul de consum la patru ani de la lansarea aplicației de către Carrefour
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.