Acasă Retail & FMCG Transilvania Nuts se alătură evenimentului Private Label Innovation Show 2022

Transilvania Nuts se alătură evenimentului Private Label Innovation Show 2022

54

Transilvania Nuts este o companie aflată într-un proces amplu de dezvoltare de produse noi, pentru a oferi un portofoliu cât mai larg și mai atractiv pentru retail. În anul 2019 a inaugurat cea mai modernă fabrică de procesare a nucilor din Europa Centrală și de Est. Fabrică este rezultatul unei investiții de peste 4 milioane de euro, din care contribuția firmei a fost de 3,2 milioane de euro (din surse proprii și credit bancar), iar anual procesează peste 6.000 de tone de nucă în coajă, atât pentru contractele de furnizare de materie primă, cât şi pentru produsele dezvoltate de pentru retaileri. 

Businessul actual este concentrat în proporție de 90% pe export și comerț intracomunitar. Miezul de nucă de la Transilvania Nuts ajunge în 23 de țări, printre cele mai importante piețe de desfacere fiind Spania, Olanda, Germania, Belgia și Franța. În 2020 compania a realizat o cifră de afaceri de 44 milioane de lei, în creștere cu 13% faţă de 2019.

,,Suntem deschişi să intrăm în parteneriate de private label, atât cu marii ambalatori din Europa, cât şi cu clienţii din România. Am convingerea că achizitorii din România își doresc opţiuni pe plan intern, vor să lucreze cu producători serioşi, stabili, cu care să se poată aşeza la masa discuţiilor pentru a gândi împreună orice proiect. Pandemia a accentuat trendul acesta: vedem o mai mare deschidere pentru colaborarea cu producătorii din România. Vrem ca pe termen scurt şi mediu, cel puţin pe produsele care conțin nucă, să devenim principalul partener al comercianţilor din România’’.

*Despre eveniment

Vă reamintim că evenimentul va avea loc pe 19 Mai, la Hotel Novotel, din București, în format fizic, unde aşteptăm alături de noi peste 150 de invitaţi. Private Label Innovation Show 2022 este un eveniment dedicat mărcilor private, în cadrul căruia vom asigura vizibilitate ante şi post eveniment, în faţa unei audienţe formată din manageri de achiziţii şi achizitori de mărci proprii din rândul marilor lanţuri de retail modern, manageri din rândul furnizorilor de mărci private din toate segmentele FMCG, reprezentanți din industria de research din România și din afara țării, furnizori de servicii și soluții pentru industria de private label.

Puteţi opta pentru un stand în zona de Expo Area, pentru rularea unui spot de promovare în timpul evenimentului sau/și pentru publicarea unei machete, articol, material video în publicaţia online Modern Buyer și în social media.

Articolul precedentDirectiva Omnibus va fi implementată în România
Articolul următorBrandul 5 to go lansează apa cu vitamine 5 to go & VIWA Vitamin Water
Didona Goanță
Didona Goanță este absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social Politice, Iași. Are o experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al marketingului, lucrând pentru branduri și proiecte din sfera culturală, administrație publică centrală sau ecologie-mediu. În ultimii 5 ani a colaborat cu mediul de business, din România, oferind consultanță și companiilor din zona de retailer și horeca pentru a-și dezvolta politici sustenabile de business.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.