Acasă Horeca Piața berii din România s-a menținut constantă în anul 2021

Piața berii din România s-a menținut constantă în anul 2021

48

În 2021, piața berii din România s-a menținut la nivelul anului anterior, chiar dacă a înregistrat o scădere de -0,7% în volum, ceea ce înseamnă 16,6 milioane hl. La nivel nivel de ambalaje, piața berii revine la tendințele de dinainte de criză, consumul de bere la sticlă crește, iar la PET scade. Mixurile de bere și berile aromatizate, precum și berea fără alcool au înregistrat cele mai mari creșteri, de aproximativ 20%, în timp ce specialitățile de bere au scăzut cu 43%. Ponderea deținută de sectorul HORECA în vânzările de bere a crescut doar cu un procent față de 2020, până la 9% anul trecut, comparativ cu o pondere de 15-20% în anii de dinainte de pandemie.

“Venim după un an 2021 complicat, în care vânzările de bere în baruri și restaurante au crescut ușor față de 2020, dar închiderile și restricțiile privind orele de funcționare și numărul de clienți în sectorul Horeca, alături de regulile stricte de carantină, au împiedicat revenirea la nivelurile de dinainte de pandemie. 2022 se anunță chiar mai provocator, în special din cauza situației macroeconomice la nivel local și global, a inflației record cu care ne confruntăm, dar și a războiului din Ucraina.”, a declarat Mihai Voicu, Președintele Asociației Berarii României.

„Preferința românilor pentru berea fără alcool sau cu un conținut scăzut de alcool, cum sunt mixurile de bere și berile aromatizate este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. Deși cu o pondere mică din piață, aceste segmente au înregistrat anul trecut creșteri semnificative în România, de aproximativ 20% față de anul anterior. Aceasta confirmă preferințele tot mai variate ale românilor în materie de bere, dorința de a experimenta gusturi noi, speciale, dar și posibilitatea de a savura gustul berii în situații în care consumul de alcool nu este permis”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.

Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, industria berii asigură la nivelul întregii țări, direct și indirect, un număr de aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, acoperă exclusiv din producția locală aproximativ 97% din consumul intern de bere, iar 50% din ingredientele folosite la fabricarea berii provin din agricultura României. Sectorul berii contribuie la creșterea economică a României, prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă. 

Datele cheie prezentate în raportul făcut public de Asociația Berarii României arată că berea lager a continuat să domine preferințele românilor și în 2021, cu o pondere de 93,6%, în ușoară scădere față de anul anterior.

Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3,8% din piață, iar berea fără alcool a deținut o pondere de 1,7%. Ultimele două categorii au înregistrat cel mai mare salt anul trecut față de 2020, respectiv 21% în cazul mixurilor și 20% în cazul berii fără alcool.

Specialitățile – berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc. – dețin 0,9% din piață și sunt cele mai afectate de criza Covid-19. Categoria a marcat anul trecut o scădere puternică, de 43% față de anul anterior, continuând trendul descendent înregistrat anul anterior (-28%). 

Preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje: structura în funcție de ambalaj a pieței berii pe parcursul celui de-al doilea an de criză Covid-19 a reluat tendințele de dinainte de pandemie. Vedeta incontestabilă a anului 2021 a fost sticla, cu o creștere de 4 puncte procentuale față de anul anterior, după un prim an pandemic de scădere.

Doza și butoiul înregistrează creșteri, în cazul berii ambalate la cutie tendința ultimilor ani fiind de avans constant, iar în cazul KEG-ului, mulțumită unor perioade mai îndelungate de funcționare a sectorului Horeca, 2021 a adus o ușoară revenire, fără însă a ajunge la ponderea deținută înainte de criza sanitară. PET-ul este singurul tip de ambalaj care a scăzut anul trecut, cu peste 5 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj – sticlă: 31,6%, doză: 24,3%, butoi: 2,6%, PET: 41,5%.

În cazul investițiilor, eforturile investiționale ale producătorilor de bere membri ai Asociației înregistrează o tendință în creștere, acestea ridicându-se la 100,5 milioane euro în 2021, în creștere cu aproape 28 milioane euro față de 2020. Investițiile cumulate ale membrilor Berarii României de la înființarea Asociației au atins 1,8 miliarde euro.

Asociația Berarii României declară că contribuțiile membrilor Berarii României la bugetul statului sunt și ele semnificative, acesta atingând doar anul trecut 272 milioane euro. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Asociației în ultimii 18 ani a depășit 4,4 miliarde euro.

În privința importurilor, s-a constatat o ușoară creștere de 0,5 milioane hl, atingând un total de 0,69 milioane hl, în timp ce exporturile au scăzut ușor, cu 0,04 milioane hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane hl. Tot în creștere, pe anul 2021, s-a menținut și numărul producătorilor de bere  la 86 în 2020, la 93 în anul 2021.

Articolul precedentJurnalul de Vânzări – analiza primelor 10 săptămâni, din anul 2022, a coșului de cumpărături
Articolul următorCarrefour România a lansat Express Box, cutia antirisipă cu fructe și legume, la jumătate de preț
Didona Goanță
Didona Goanță este absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social Politice, Iași. Are o experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al marketingului, lucrând pentru branduri și proiecte din sfera culturală, administrație publică centrală sau ecologie-mediu. În ultimii 5 ani a colaborat cu mediul de business, din România, oferind consultanță și companiilor din zona de retailer și horeca pentru a-și dezvolta politici sustenabile de business.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.