Acasă Distributie Actualitate Primele vehicule electrice de dimensiuni mari, în curând pe străzile din România

Primele vehicule electrice de dimensiuni mari, în curând pe străzile din România

44

Compania Karsan a câștigat o licitație în valoare de 35 de milioane de euro, pentru transportul public din Brașov și Timișoara, unde vor fi livrate în total 56 de autobuze e-ATA de 18 metri, reprezentând cel mai mare contract de export de autobuze electrice din Turcia.

Potrivit reprezentanțior companiei, contractul a fost semnat în august, primele zece vehicule vor fi livrate în România de luna viitoare.

Vehiculele Karsan, care circulă de mai bine de trei ani pe străzile din țara noastră, sunt distribuite în România de către Anadolu Automobil Rom, lider în furnizarea autobuzelor electrice.

Cu un număr de 160 de unități livrate, dintre care 65 autobuze electrice Karsan, Anadolu Automobil Rom, în baza contractelor semnate deja, va mai livra anul viitor încă 164 de unități, dintre care 111 produse de compania Karsan.

Valoarea veniturilor companiei în anul 2020 a depășit 200 de milioane de euro, iar principalele piețe de export sunt Franța, Luxemburg, Portugalia, România, Italia, Germania și America de Nord.

Autobuzele electrice Karsan sunt produse la uzina Hasanağa din orașul Bursa, Turcia, care are o capacitate de producție de aproape 20.000 de vehicule pe an, într-un singur schimb.

Autobuzul din seria e-ATA de 12 metri lungime, dezvoltat de Compania Karsan, și-a plimbat primii călători în București

Autobuzul din seria e-ATA de 12 metri lungime, dezvoltat de Compania Karsan, și-a plimbat primii călători în București, oraș aflat pe harta unui turneu de prezentare organizat în Europa, prima oprire fiind România.

Seria e-ATA a fost lansată pe piață pentru a satisface necesarul de autobuze verzi pentru reducerea poluării în marile aglomerări urbane.

Lansat în luna septembrie, e-ATA 12 a fost deja testat de către public în mai multe orașe din România printre care Timișoara, Jimbolia, Brașov, Slatina, Sibiu, Piatra Neamț, Focșani și altele, fiind unul dintre cele mai apreciate vehicule din gama sa pentru performanță și confort.

Cu dimensiuni de 10, 12 și 18 metri lungime, vehiculele din seria e-ATA reprezintă cele mai mari modele de autobuze din gama de produse electrice a companiei Karsan.

Vehiculele pot fi livrate cu 7 tipuri de baterii, de la 150 kWh la 600 kWh, putând asigura o autonomie de până la 450 de kilometri în condiții reale de conducere. Capacitatea maximă a bateriei poate ajunge până la 300 kWh pentru modelul de 10 metri, 450 kWh pentru modelul de 12 metri şi 600 kWh pentru modelul de 18 metri.

Motoarele electrice hub, dispuse în rotile modelului e-ATA, asigură o putere maximă de 250 kW la modelele de 10 şi 12 metri şi un cuplu de 22.000 Nm, ceea ce face ca e-ATA să poată urca fără probleme cele mai abrupte pante.

Modelul e-ATA de 12 metri este dotat cu baterii care îi asigură o autonomie de până la 450 km cu o singură încărcare chiar dacă autobuzul este plin cu călători, în condiții de oprire-pornire pe ruta reală şi în condiții de vară, cu sistemul de aer condiţionat pornit.
e-ATA este dotat cu o putere de încărcare de 150 kW prin conexiune la cablu şi se poate încărca în funcţie de pachetul de baterii într-un interval cuprins între 1 şi 4 ore.

Astfel, este asigurată posibilitatea ca vehiculul să fie utilizat pe parcursul întregii zile, fără a mai fi nevoie ca acesta să fie încărcat.
Pe lângă opţiunea de încărcare prin cablu, modelul e-ATA este dotat şi cu opţiunea de încărcare rapidă, fără ca şoferul să coboare din vehicul în staţii.

Capacitatea de transport de călători este de peste 100 pentru e-ATA de 12 metri. Bordul șoferului, compatibil VDV, cu care este dotat modelul e-ATA, permite controlul fiecărui detaliu al vehiculului. Şoferii pot controla de pe ecranele aflate în faţa lor consumul de energie, avertizările şi sistemul de aer condiţionat.

De asemenea, sistemul de cameră oglindă contribuie la siguranţa a şoferului şi a pasagerilor printr-o serie de sisteme de prevenție, cum ar fi sistemul de avertizare a coliziunii şi avertizarea de respectare a benzii de circulaţie.

În plus, modelul e-ATA asigură o siguranță ridicată pe baza infrastructurii electrice şi electronice în conformitate cu standardul de siguranță ISO 26262.

Karsan a introdus primul autobuzul electric autonom, e-Atak, produs în serie, la începutul anului 2021. Compania Karsan este singurul producător din Europa care oferă o gamă completă de autobuze electrice cu lungimi cuprinse între 6 m și 18 m, având o experiență de milioane de km în operare.

Gama de autobuze electrice Karsan se diferențiază de concurenții săi în multe aspecte. Primele autobuze electrice e-JEST și e-ATAK sunt dotate cu baterii BMW i. În timp ce e-ATAK folosește baterii testate BMW i, vehiculul e-JEST este dotat atât cu baterii BMW i, cât și cu un motor electric folosit pentru fabricarea seriei BMW i.

Toate autobuzele Karsan sunt remarcabile prin designul lor modern. e-JEST și e-ATAK au avantaje tehnologice, de performanță și de design, un cluster digital complet standardizat, ecran tactil multimedia de 10,1 inchi, baterii BMW sau volan din piele.

Anadolu Automobil Rom, importatorul autobuzelor e-ATA în România a fost înfiinţată în anul 1998 de către Huseyin Aykol, societatea având drept principal obiect de activitate importul şi vânzarea de vehicule comerciale.

Principalul obiectiv de activitate al companiei este importul și vânzarea de autobuze și autocare, atenția companiei în anul 2021 fiind îndreptată către autobuzele electrice, dat fiind faptul că există o cerere puternică pe piața românească pe acest segment.
Compania Karsan și-a început aventura în industria auto în 1966.

În primii 15 ani, a produs piese auto pentru producătorii de echipamente si din 1981 a început să producă microbuzul J9 pentru Automobile Peugeot. Ulterior, a fabricat primul monovolum în colaborare cu Peugeot.

În 2006, Karsan a fabricat J9 Premier, un produs dezvoltat în totalitate de companie. În anul următor, a stabilit colaborări strategice cu Hyundai, Renault și Citroen. Karsan a dezvoltat proiectul V1 ca răspuns la solicitarea Taxi of Tomorrow din New York.

În 2011, Karsan a fabricat primul autobuz pentru municipalitatea Romei. În 2013, și-a dezvoltat portofoliul de produse cu seriile Jest, Atak și Star.

Articolul precedentAMRCR cere noii coaliții majoritare să renunțe la taxa de solidaritate
Articolul următorAuchan este primul mare retailer prezent în platforma FAN Delivery
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.