Anul acesta, Metro sărbătorește inițiativa globală Ziua Afacerii Tale, din a doua zi de marți din luna octombrie, prin inaugurarea a 22 de magazine LaDoiPași în România. Ziua Afacerii Tale se desfășoară de această dată sub motto-ul „Afacerile independente nu există fără tine!” și se adresează publicului larg, care este invitat să se bucure de varietatea serviciilor și produselor pe care magazinele și localurile HoReCa le aduc în viața de zi cu zi.
Totodată, Metro lansează Dish Order în România, o aplicație dedicată restaurantelor care pot face livrări sau oferă posibilitatea de take-away, aplicație prin care acestea își pot crea propriul e-shop. Metro oferă 15 pachete Dish Order, fără taxă de activare, antreprenorilor care și-au manifestat dorința de a adopta soluția e-shop oferită de Metro încă de la lansarea Dish în România sau care iau parte la concursul desfășurat astăzi de companie pe pagina sa de Facebook.
În semn de recunoaștere a celei mai mari comunități de antreprenori din România, campania derulată de Metro cu acest prilej își propune să evidențieze mai mult ca oricând importanța afacerilor independente pentru publicul larg, invitându-l să viziteze magazinele de proximitate sau restaurantele din vecinătate.
“Anul acesta campania Ziua Afacerii Tale este mai relevantă ca oricând. Antreprenorii independenți au fost alături de comunitate și au oferit sprijin consumatorilor, într-o perioadă în care a fost cea mai mare nevoie de prezența, expertiza și implicarea lor. Este momentul să fim solidari cu ei, ca oameni și ca antreprenori curajoși și, tocmai de aceea, încurajăm publicul larg să susțină antreprenorii locali. Afacerile independente merită mai mult decât admirația noastră, merită tot sprijinul nostru. În calitate de companie wholesale (en-gros), susținem antreprenorii profesioniști, 365 de zile din an, prin soluțiile și serviciile digitale, prin produsele de calitate și disponibilitatea lor la raft. Toți cei care vom trece pragul afacerilor independente astăzi, dar și de acum înainte, vom fi parte integrantă din comunitate, contribuind astfel la succesul afacerilor lor” a declarat Adrian Ariciu, CEO METRO România.
Promovarea campaniei derulate de Metro pe diferite canale media – de la TV la social media la știri în timp real – va încuraja consumatorii să aleagă afacerile locale ca sursă de aprovizionare, să își comande mâncărurile preferate de la restaurantul favorit sau pur și simplu să ureze “La Mulți Ani!” localurilor din vecinătate.
Din 2016, Metro sărbătorește în fiecare an Ziua Afacerii Tale, în a doua zi de marți din octombrie, ca o campanie dedicată reunirii comunităților din peste 22 de țări, prin ideea de a le oferi afacerilor independente recunoașterea și respectul pe care îl merită.
Metro operează în 34 de ţări şi are peste 100.000 de angajaţi în întreaga lume. În exerciţiul financiar 2018/19, METRO a generat vânzări de 27,1 miliarde EUR.

















