Zalando, una dintre principalele platforme online de fashion și lifestyle din Europa, s-a lansat în România, și oferă clienților acces la cea mai variată gamă de articole de fashion de pe piață. Astfel, clienții locali pot alege dintre peste 350.000 de produse și peste 1.700 de branduri, de la adidas și Nike la Karl Lagerfeld, Michael Kors și Moschino.
Datorită colaborării cu Packeta și Fan Courier, clienții pot primi coletele în 3-5 zile la domiciliu sau într-o rețea de peste 500 de puncte de ridicare. Retururile se efectuează printr-o solicitare de ridicare la domiciliu sau cu predare în cele aproximativ 250 puncte de colectare. Clienții locali vor beneficia de livrări și retururi gratuite de până la 100 de zile de la cumpărare.
Pentru a plăti, clienții pot alege opțiunea preferată, de la ramburs la livrare, la carduri de credit și plata în avans.
Daniel Rogiński, Director General Europa Centrală și de Est Zalando: „Ne dorim să le oferim clienților români acces la cele mai îndrăznețe stiluri, precum și servicii și beneficii de top, astfel încât să devenim The Starting Point for Fashion, cu alte cuvinte, un reper în domeniu.”
Brandurile și retailerii locali se pot alătura Zalando Partner Program și pot începe să-și vândă produsele online, prin intermediul platformei, atât clienților din România, cât și celor aproape 49 de milioane de clienți activi existenți în momentul de față în 25 de țări din Europa. Astfel, Zalando sprijină creșterea industriei locale și internaționalizarea acesteia, completând în același timp strategiile digitale ale mărcilor și ale retailerilor.
În următoarele săptămâni, Zalando va lansa o campanie locală centrată pe mesajul „Găsește-ți stilul preferat pe Zalando”, pentru a aduce în atenția noilor clienți gama largă de produse disponibile. Aceasta va fi prezentă atât pe canalele online, cât și pe cele offline, precum TV, Radio, Print, OOH, video online și social media. Campania inspirațională va fi realizată în colaborare cu personalități locale, pentru a surprinde esența culturii fashion din România, reunind mai multe celebrități și influenceri, ce vor profita de gama de neegalat a Zalando pentru a-și exprima stilul unic și a-i inspira și pe alții.
Zalando a pregătit și un voucher de bun venit de 25% pentru fiecare client nou, urmând ca în perioada iunie-iulie să aibă loc și reducerile de sezon.
Zalando (https://corporate.zalando.com) este una dintre principalele platforme de fashion și lifestyle online din Europa. Fondată la Berlin în 2008, compania oferă o gamă largă de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și beauty, celor aproape 49 de milioane de clienți activi în 25 de țări.