Vincon, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România, anunţă încheierea procesului de rebranding, în urma căruia, de la 1 august 2021, Vincon devine Beciul Domnesc. Odată cu schimbarea denumirii, brandul va beneficia şi de o nouă identitate vizuală, alături de repoziționarea mesajului și a retoricii.
În ansamblu, rebrandingul a însemnat atât o rafinare a poziționării – prin însuşirea unei identităţi de actualitate – cât şi o reîntoarcere la setul de atribute care definesc cel mai bine compania: istorie, tradiție, grijă, pasiune, mândrie, moştenire.
Noua identitate așază Beciul Domnesc simultan în tradiție și contemporan, în timp ce promisiunea producătorului de vinuri rămâne aceeaşi: să ofere consumatorilor produse de calitate, care să surprindă cât mai bine personalitatea distinctă și versatilitatea vinului; să fructifice originea însemnată a podgoriilor şi să îi onoreze pe cei care sunt implicați zi de zi în procesul de producție, care pun o parte din sufletul lor în crearea fiecărei sticle de vin.
“De la 1 august, Beciul Domnesc nu mai este doar un punct pe hartă sau un brand de vin dintr-un portofoliu generos, ci piatra de temelie a companiei şi un simbol al muncii oamenilor, care poartă pecetea priceperii noastre, pe care dorim să o lăsăm moştenire generaţiilor următoare” a declarat Luchi Georgescu, Preşedinte Beciul Domnesc.
Înfiinţată în anul 1949, Vincon Vrancea, în prezent Beciul Domnesc, este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România.
Compania exploatează peste 1.400 de hectare cultivate cu viţă-de-vie nobilă, amplasate în renumitele podgorii Cotești, Odobești, Panciu și Huși. Mândria companiei este Monumentul Beciul Domnesc, care datează din vremea lui Ştefan cel Mare şi găzduieşte peste 100 000 sticle de vin. Datorită importanţei sale istorice, Monumentul Beciul Domnesc a fost inclus în patrimoniul cultural al României.
Portofoliul Beciul Domnesc cuprinde produse din categoriile vin, vinars, băuturi spirtoase și oţet. Printre brandurile de vin din portofoliul companiei se numără Mirabilis Machina, Sempre Rose, Vinoteca, Comoara Pivniţei, Egregio, Rosé Vérité, Beciul Domnesc, Beciul Domnesc Grand Reserve, Sigillum Moldaviae și altele, iar portofoliul de vinarsuri este format din brandurile Mioriţa și Jad.
Calitatea produselor a fost recunoscută de către specialiştii din întreaga lume, astfel vinurile și vinarsurile din portofoliul Beciul Domnesc au câștigat numeroase medalii la competițiile naționale și internaționale.



















