Acasă Retail & FMCG RetailZoom: Cumpărături realizate în grabă, după liste completate de acasă

RetailZoom: Cumpărături realizate în grabă, după liste completate de acasă

334
freepik.com

Ultima săptămână din luna martie și prima săptămână din luna aprilie au adus o revenire la consumul normal pentru această perioadă din an. Creșteri de prețuri au fost înregistrate la aproape jumătate dintre categoriile monitorizate de specialiștii RetailZoom. Magazinele de proximitate câștigă în continuare teren în fața magazinelor mari, cu un avans al vânzărilor de +8,2% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Acest raport se referă la evoluția vânzărilor valorice (RON) în perioada 23.03-5.04 2020 (săptămânile 13-14) versus aceeași perioadă a anului 2019 (25.03- 07.04).
Astfel, săptămânile 13 și 14 din 2020, înregistrează un declin în vânzări, sub nivelul vânzărilor raportate în săptămâna 10 din 2020.

“Consumul reintră acum pe un făgaș normal, cu rate modeste de creștere față de anul anterior, de 8-13%”, comentează specialiștii RetailZoom.

Scăderile de preț pe unitate (kg, litru, pachet) se explică și ca urmare a reorientării cumpărătorilor la achiziția de ambalaje mari, non impuls (cum era și de așteptat pentru această perioadă).

Până pe 5 aprilie nu se observă un salt al vânzărilor pe categorii specifice pregătirilor pentru sărbătorirea Paștelui, în afara celor pentru panificație și coacere. Categoriile care totuși cresc în săptămânile 13 și 14 față de săptămâna 12 sunt cele pentru prăjituri: cacao, esențe, frișcă.

„Vom observa, cu siguranță, o schimbare în următoarele două săptamâni. Pentru moment, rămân în top creșteri produsele de bază: făină, mălai, paste, lapte, drojdie, dar câștigă multe poziții în clasament și categoriile de gustări dulci și sărate și vinul.”

Categorii care continuă să înregistreze creșteri uriașe pentru această perioadă (săpt. 13+14), față de anul anterior, sunt următoarele: alcoolul pur (+373%), drojdie (+141%), făina (+133%), adaosurile de panificație (+106%), cacao (+105%).

Creșterile de preț înregistrate în săptămâna 12 se observă din nou și în următoarele două săptămâni, chiar la un nivel mai mare (la prosoapele de hârtie, dezinfectanții de țesături, de exemplu).
“Prețurile nu cresc însă la toate categoriile de produse, sunt izolate încă la categoriile ce întâmpină întreruperi de stoc sau ca urmare a schimbării mixului de portofoliu de produse (listări noi).”

Cu toate că sectorul de produse de îngrijire personală deține de trei ori mai multe produse decât cel de îngrijire a casei, în săptămânile 13 și 14 scade sub nivelul de vânzări înregistrat anul trecut.
“Acest lucru vine și ca urmare a scăderii în importanță a pachetelor promoționale, posibil cu impact diminuat ca urmare a faptului că acum cumpărăturile sunt realizate în grabă, după liste completate ‘de acasă’.”

Articolele care au scăzut cel mai mult în categoria produselor de îngrijire personală, comparativ cu aceași perioadă a anul 2019, sunt cele de machiaj, deodorante, scutece bebeluși, produse pentru îngrijirea și curățarea feței, pentru coafat, cât și parfumurile. Aceste cumpărături se mută, cel mai probabil, către online. Articole menținute în topul creșterilor, pe lângă cele de săpun și șervețele umede (408%), sunt următoarele: gel antibacterian (+786%), apă de gură ( +51%).

Produsele pentru casă sunt evident avantajate de contextul actual, consumul acestora crește peste nivelul uzual. Înălbitorii, deși se află pe poziția opt în top categorii de curățenie casă, urcă pe poziția patru în ceea ce privește contribuția la creștere pentru această perioadă, comparativ cu 2019.

“Produsele de curățenie câștigă în continuare teren, iar spre deosebire de cele de îngrijire personală (unde vânzările au fost impulsionate ca urmare a contextului existent, beneficiind de multe stocuri), acestea au înregistrat creșteri pentru consumul pe săptămână, lucru confirmat de menținerea ratelor de creștere la dezinfectanți, înălbitori, saci de gunoi, prosoape de bucătărie.”

Descreșteri sunt înregistrate la categorii precum: ambient/parfum, balsam de rufe și articolele de împrospătarea aerului, dar și insecticide.

În perioada premergătoare Sărbătorii de Paști
Creșterile înregistrate în aceeași perioadă din 2019 au fost de maxim 15%, iar de Paști, de +35% vs 2018. Credem că vom observa totuși o creștere vs 2019, de cel puțin pentru alimente, probabil între 12-20%.

La nivelul primului trimestru al 2020 se observă creșteri mai mari pe formatul de magazine de proximitate. Se confirmă, așadar, respectarea restricțiilor și dorința de cumpărături rapide, pentru bunuri proaspete, pe lângă realizarea de stocuri.

Informațiile prezentate de RetailZoom se referă la indexul de date scanate în rețelele-partenere: Carrefour Hypermarket, Carrefour Market, Cora, dm, Inmedio, Mega Image, Shop&Go, Metro, Penny Market, Profi, Xpress (peste 3.000 de magazine din comerțul modern internațional). Totalul FMCG acoperit se referă la 183 de categorii alimentare, de îngrijire personală și a casei.

Următoarea ediție va include informații despre săptămânile 15 si 16 (6.04-19.04) și va acoperi analiza pentru consumul premergător Sărbătorii de Paște.

Articolul precedentCarrefour introduce în ofertă “lădița cu verdețuri”
Articolul următorMăsuri excepționale de sprijin pentru sectorul agroalimentar propuse de Comisia Europeană
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.