Directorul Comercial Ocean Fish Moldova, Alexandru Mîță, le-a vorbit participanților la conferința Modern Buyer din 7 iunie, de la Chișinău, despre diferențierea prin inovație. Ocean Fish, unul dintre liderii pieței din România specializat în procesarea şi distribuţia peştelui şi produselor din peşte are proprietari originari din Republica Moldova, așa că extinderea activității în țara vecină a venit ca un pas firesc. Prezența pe piața moldovenească exista deja în HoReCa și rețelele MT ca distribuitor, prin Blue Shark; noutatea a constat în deschiderea unei fabrici proprii de procesare, la Măgdăcești, la finalul anului 2017.
„Ocean Fish are trei fabrici la București, dar distanța față de Chișinău e de luat în serios când vorbim despre produse ultrafresh care să ajungă rapid la clienți. A fost luată în calcul și forța de muncă, mai scumpă la București. Gustul a fost un diferențiator. Gustul peștelui în spațiul CSI este diferit față de restul Europei.”
Acești factori au cântărit în luarea deciziei de a investi în prima fabrică de procesare a peștelui în Republica Moldova, fabrică în care întreg procesul de recepție, procesare, ambalare, depozitare și livrare către clientul final respectă standardele europene. Au urmat și primele magazine proprii, deschise la Orhei, Măgdăcești și Chișinău.
„Până la deschiderea celor două magazine Ocean Fish din Chișinău, clienții se aprovizionau cu pește proaspăt din Piața Centrală sau din Metro. Ocean Fish este importator direct și poate oferi o alternativă, raportul calitate-preț fiind unul avantajos. Se observă o creștere a consumului de pește proaspăt, ca urmare compania a decis să investească în conceptul shop in shop cu sprijinul partenerilor din retail, Fourchette, Fidesco etc. Fourchette a venit cu inițiativa de colaborare și de a încuraja consumul de pește proaspăt în magazinele din oraș.”
Proiectele viitoare ale companiei vizează extinderea în teritoriu (în Bălți, Cahul și Soroca). „Este foarte scump să deschizi un magazin, de aceea am decis că ar fi mai bine să începem cu proiectul shop in shop (magazinele existente au trafic, clientul este deja adaptat etc.).”
Astăzi Ocean Fish are șase puncte de vânzare shop in shop în Chișinău, și deși preferința pentru peștele proaspăt este încă la cote mici, compania furnizează pește calitativ și proaspăt cumpărătorilor săi.
Consumul de pește proaspăt a crescut de la 10% la 50%, restul fiind pește congelat. „Ne-am concentrat pe peștele proaspăt fiindcă face diferența față de alți concurenți. Mergem pe o nișă de clienți, dispuși să plătească pentru un produs calitativ. În plus, în mediile sociale și în rândul tinerilor se observă creșterea interesului pentru consumul de fructe de mare (creveți, midii, scoici) – care a luat amploare foarte mare.”
„Am ajuns la concluzia că peștele proaspăt este sortimentul care ne va permite în următorii ani să ne dezvoltăm și să facem față concurenței. Vrem să dezvoltăm proiectul MAP (Modified Atmosphere Packaging), pe care consumatorii din Republica Moldova îl cunosc, în mare parte, de la mezeluri. În Moldova, procedura nu este încă folosită pentru peștele proaspăt. Va dura ceva timp până când proiectul nostru va fi dezvoltat. Unele rețele de magazine nu își permit vitrine de gheață, dar cu MAP, la temperaturi între 0 și 2 grade putem ajunge la clienți. Vrem să ne batem cu Piața Centrală și să ne diferențiem de concurență prin ambalaje moderne. Avem ambalaje care ne permit să menținem mult mai mult termenul de valabilitate, și să atragem consumatorul printr-un aspect mai plăcut.”
Prețul rămâne hotărâtor în bătălia cu Piața Centrală și comerțul tradițional, în general, spune Directorul Comercial Ocean Fish Moldova, Alexandru Mîță, de aceea compania își propune să meargă cu un adaos comercial mult mai mic, ca să reușească să atragă clienții către consumul de produse calitative.
„Ne propunem ca diferența de preț între MT și TT să nu mai fie foarte mare, ceea ce înseamnă că, practic, cu ajutorul partenerilor cu care colaborăm foarte strâns, să adaptăm prețurile, la un nivel atât de scăzut, încât să fie mai avantajos să procuri pește dintr-un magazin modern decât din Piața Centrală. Aceasta este direcția noastră de creștere în viitorul apropiat.”
„Investim în tehnologie de ultimă generație, în ambalaje, și costurile noastre sunt mari. Cu toate acestea, încercăm să ajungem la un adaos foarte mic, pentru ca să facem față, la același preț, concurenței din TT.”
Compania caută să încurajeze consumul de pește proaspăt prin campanii media, prin promoții, printr-un preț atractiv. Așa se face că reprezentanții companiei au observat că a crescut consumul pentru Dorada. „Prețul nostru este foarte bun, tocmai pentru ca clienții să învețe să consume acest produs.”
Media bonului într-un magazin specializat Ocean Fish este de 300 de lei moldovenești. Traficul în magazin poate fi de 300-500 de clienți zilnic, mai ales în zilele de Sărbători. Peștele Ocean Fish provine din Alaska, Polul Nord (Norvegia, Islanda, Insulele Faroe, Groenlanda). La raftul magazinului, vizitatorii găsesc întreaga gamă Ocean Fish care pornește de la pești clasici: scumbrie, hering, „somon Norvegia”, Somon de Alaska până la fructe de mare proaspete, pe gheață.
Compania întâmpină probleme de concurență neloială în Transnistria, provocate de economia subterană (piața neagră). Chiar și așa, reprezentanții companiei caută să atragă sprijinul autorităților pentru a-și crea condiții corecte de lucru în piață. O altă problemă este generată de lipsa forței de muncă. „Din păcate nu avem forță de muncă calificată, iar cea existentă este greu de menținut.”