Prognoza pentru producția de pere în UE, cea mai scăzută din ultimii zece ani

Prognoza pentru cultura de mere și pere oferită de World Apple & Pear Association estimează că în 2019 majoritatea țărilor europene se așteaptă la o producție modestă.

În luna august, 300 de reprezentanți ai sectorului pomicol internațional (mere și pere) s-au întâlnit la Conferința Prognosfruit de la Alden-Biesen, Belgia. În cadrul conferinței, World Apple & Pear Association a făcut publice estimările la culturile de mere și pere în 2019.

Prognoza estimează astfel că în 2019, majoritatea țărilor europene se așteaptă la o recoltă de pere destul de mică. Așadar, per total, în Uniunea Europeană producția este prevăzută la 2 milioane tone, o scădere cu 14% față de 2018.

Cifra per total scăzută se datorează în principal scăderii producției de pere din Italia, ceea ce a determinat ca prognoza, per ansamblu, să fie a doua cea mai mică din ultimii zece ani.

Potrivit datelor oferite, Italia, cel mai mare producător de pere al Uniunii, va avea în 2019 o producție estimată la 511.000 de tone, în scădere cu -30% față de cele 730.000 de tone din 2018.

Olanda are o producție estimată la 379.000 tone în 2019, în scădere cu -6% față de cele 402.000 tone din 2018.

Belgia va avea în 2019 o producție estimată la 331.000 tone în 2019, în scădere cu -10% față de cele 369.000 tone în 2018.

Spania este singura țară europeană care va avea în 2019 o producție ușor crescută, de 311.000 tone în 2019, cu 4% mai mare decât cea obținută în 2018, de 298.000 tone.

În sfârșit, România va avea în 2019 o produție de pere de numai 17.000 de tone, în scădere cu -20% față de cele 21.000 de tone obținute în 2018. Potrivit datelor Eurostat, în România, suprafaţa cultivată cu peri a crescut de la 3.216,99 hectare în 2012 la 3.231,29 hectare în 2017.

Euro 28, prognoza pentru recolta de pere

Există mai multe varietăți de pere cultivate în Uniunea Europeană, printre care, cele mai frecvente soiuri sunt Conference, William B.C. și Abatele Fetel.


Analizele prognozează o producție de 910.000 de tone din soiul Conference în 2019, în scădere cu – 8% față de ce 988.000 tone obținute în anul precedent.

Pentru soiul Williams B.C., prognoza indică o producție de 219.000 de tone în 2019, o scădere de -34% față de cele 310.000 de tone cât au fost recoltate în 2018.

Euro 28, prognoza pentru varietățile de pere

La Conferința Prognosfruit de la Alden-Biesen, în Belgia a fost făcută publică și estimarea europeană a producției de mere din 2019, pe care o puteți consulta aici:

https://modernbuyer.ro/prognoza-pentru-productia-de-mere-in-2019-la-nivel-european/

Astfel, în acest an, producția de mere în UE este evaluată la 10,5 milioane tone, ca urmare a evenimentelor climatice și a alternanței culturii de protecție de anul trecut. Aceasta reprezintă o scădere de 20% în comparație cu recolta-record înregistrată în anul 2018 și de 8% în comparație cu cultura medie a celor trei ani precedenți.

WAPA – World Apple and Pear Association va continua să monitorizeze evoluția culturii din emisfera nordică și va emite actualizări atunci când va fi cazul.

Articolul precedentUn producător din Harghita a obținut dreptul de utilizare a mențiunii de calitate „Produs montan”
Articolul următorRomânia are o producție de înghețată anuală de aproape 50 milioane litri
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.