Profi adaugă o nouă funcționalitate în aplicația sa

Acumulând buline pe un card digital din aplicația Profi, clientul poate vedea cum se apropie de momentul când va primi gratuit un produs din aceeași gamă sau complementar cu ceea ce obișnuiește să consume. Astfel cumpărătorul este încurajat să activeze doar cardurile pentru produsele sale preferate, având certitudinea că i se răsplătește fidelitatea.

“Dacă îți place un produs și îl cumperi frecvent din magazinele Profi, colectând bulinele necesare ajungi să-l primești gratuit, un cadou cu discount 100%,” afirmă Gabriela Sîrbu, Director digital marketing Profi.

“Avem toate motivele să ne mândrim deoarece suntem primii din piață care oferă acest gen de beneficiu.”

Pentru a obține produsele gratuite, cumpărătorul nu este condiționat să achiziționeze produsele preferate într-o singură tranzacție sau într-un singur magazin al rețelei Profi, aplicația luând în calcul toate produsele incluse în cardurile de buline în perioada de colectare.

La colectarea bulinelor se pot combina produsele unui brand, aromele unei game sau chiar categorii de produse, fapt care diversifică opțiunile clientului fără a-i afecta beneficiile. Odată completat un card cu toate bulinele necesare, la următoarea tranzacție cumpărătorul se poate bucura de cadoul obținut.

Aplicația Profi are peste 1 milion de utilizatori. Cu 28.000 de angajați și peste 1.600 de magazine integrate și partener prezente în mai bine de 770 de localități, Profi este cel mai mare angajator și cea mai extinsă rețea de retail modern din România.

Articolul precedentFashion Days se așteaptă ca numărul comenzilor în platformă să crească de Black Friday cu 15%, față de ediția din 2021
Articolul următorCoface: Cifra de afaceri totală a celor 500 de companii din topul ECE a crescut cu 26,9% până la 842 de miliarde de euro
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.