În perioada 2022-2023, Philip Morris International va investi peste 100 de milioane de dolari în fabrica din Otopeni și va continua să dezvolte capacitățile de producție a consumabilelor pentru produse fără fum. De asemenea, un obiectiv important al investițiilor este ca fabrica din România să nu mai aibă nicio amprentă, din punct de vedere al emisiilor nete de carbon, până în 2024.
Fabrica din Otopeni este cea de-a doua la nivel european, din punct de vedere al producției de consumabile pentru IQOS, după fabrica din Bologna (Italia), și a treia din lume, după cele din Italia și din Rusia.
Numărul angajaților în fabrica din Otopeni a ajuns în prezent la aproape 1.000. Impactul economic al fabricii este unul important. Astfel, pe lângă locurile de muncă create, 92% din producția de consumabile pentru produsele fără fum este exportată în 54 de piețe, de pe cinci continente.
Fabrica Philip Morris România din Otopeni produce consumabilele pentru dispozitivele IQOS și pentru ILUMA, ultima generație a dispozitivului IQOS lansată în Japonia și Elveția.
Compania Philip Morris International va continua să investească în portofoliul de produse fără fum al PMI în România, care include dispozitivele IQOS, lansat în anul 2015, și lil SOLID 2.0, lansat la finalul anului 2021.
lil SOLID 2.0 este dezvoltat de KT&G, principala companie producătoare de tutun și produse cu nicotină din Coreea de Sud, și introdus de IQOS în țara noastră.
„Investițiile în fabrica noastră de ultimă generație din Otopeni și dezvoltarea infrastructurii comerciale și a oamenilor noștri sunt componente esențiale ale tranziției la o Românie fără fum.”, a declarat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.
„Este nevoie de un cadru de reglementare și de un cadru fiscal, care să-i încurajeze pe fumători să treacă la produsele alternative, așa cum există un cadru de reglementare și un cadru fiscal care ne ajută să trecem la energia verde sau la automobilul electric. De politicile publice pe care autoritățile le vor promova în acest domeniu depinde viitorul sănătății publice. ”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
România se află în centrul strategiei PMI de a construi un viitor fără fum, prin fabrica din Otopeni, una dintre cele mai importante unități de producție la nivel global pentru consumabilele necesare alternativelor fără fum.
De asemenea, infrastructura digitală, retailul și activitățile comerciale au un rol important în dezvoltarea categoriei alternativelor fără fum.
„Suntem pe deplin angajați în construirea unui viitor fără fum, în beneficiul celor peste un miliard de fumători din întreaga lume, din care aproape 5 milioane sunt în România. Ne transformăm din temelii pentru a îndeplini acest obiectiv. Impactul activității noastre este vizibil atât în România, cât și la nivelul altor piețe în care consumabilele pentru produsele fără fum fabricate în România sunt exportate.”, a adaugat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.
În 2017, PMI a început investițiile în transformarea unității de producție din Otopeni dintr-o fabrică producătoare de țigarete într-una care produce consumabile pentru IQOS. 500 de milioane de dolari au fost investiți în dezvoltarea capacităților de producție, formarea angajaților și implementarea unor soluții care au vizat sustenabilitatea.
Peste 300 de noi locuri de muncă au fost create la Otopeni, începând din 2017. La nivel global mai există alte șapte fabrici din lume care produc consumabile pentru IQOS. Dintre acestea, doar trei sunt situate în Uniunea Europeană (România, Grecia și Italia).
În 2020, exporturile din România de bunuri care aparțin grupei de produse „Alte tutunuri și înlocuitori de tutun”* au fost de 669 de milioane de euro, conform Institutului Național de Statistică. Acestea sunt constituite preponderent din produse din tutun încălzit.
Această categorie de produse se situează în top 5 produse agroalimentare exportate din România. În anul 2020, categoria a depășit valoarea exporturilor de semințe de floarea-soarelui, în contextul în care țara noastră este cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui din UE.
În 31 decembrie 2021, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 71 de piețe. PMI estimează că 15,3 milioane de utilizatori de IQOS din întreaga lume au trecut la IQOS și au renunțat la fumat.
Philip Morris International (PMI) și-a asumat la nivel global misiunea de a construi un viitor fără fum și înlocuirea țigărilor cu alternative mai bune la continuarea fumatului.
Grupa de produse NC 24.03 – Alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri omogenizate sau reconstituite; extracte și esențe de tutun.