Nestle Romania a lansat SUMMER’S COOL, scoala de business dedicata tinerilor

SUMMER’S COOL, scoala de business dedicata tinerilor, s-a derulat intre 26 iunie si 1 iulie 2017 la Impact Hub, Bucuresti, ca parte din „Alliance for YOUth”, programul european de combatere a somajului in randul tinerilor initiat de Nestle. Programul de vara se adreseaza studentilor si tinerilor absolventi si consta intr-o serie ateliere interactive ce imbina teoria cu practica.

Prima editie a reunit 20 de tineri sositi din Bucuresti, Viena si Manchester. Participantii au fost selectati dintr-un total de 70 de aplicanti, pentru a lua parte timp de sase zile la cele noua workshopuri oferite de SUMMER’S COOL.

Companii precum Catalyst, CHEP, EY, FM Logistic, g7 (cunoscut anterior ca Grup Sapte) si Nielsen au ales sa se alature initiativei si sa impartaseasca cunostinte specifice din domenii precum Management de Proiect, Trade Marketing, Cercetare de Piata, Logistica, Vanzari si Financiar. Pe langa acestia, specialisti seniori din Nestle Romania au sustinut atelierele de Marketing, Digital Marketing si Leadership.

„Parteneriatul Nestle cu CHEP, demarat in supply chain in anul 2013, s-a extins prin aderarea companiei noastre la Alliance for YOUth, pe plan european si in Romania, inca de la lansare. Ne onoreaza sansa de a sta, alaturi de ceilalti membri ai aliantei, fata in fata cu viitorii profesionisti de top si ca ne putem aduce contributia la formarea si la dezvoltarea unor competente esentiale pentru ei, pe o piata a muncii tot mai dificila. Sectorul logistic are nevoie de buni profesionisti”, a declarat Gabriel Andronescu, Country General Manager CHEP Romania.

Initiativa „Alliance for YOUth” isi propune sa aduca solutii la combaterea ratei somajului in randul tinerilor care a capatat proportii la nivelul Uniunii Europene, in special in orasele mari din sudul Europei, unde ajunge chiar si la 50%. Programul „Alliance for YOUth” este cunoscut in Romania pentru oferirea a peste 15.500 de joburi permanente, 644 de stagii de practica platita si 225 de evenimente de dezvoltare personala si profesionala, in cei peste doi ani de activitate.

Initiativa „Alliance for YOUth”a fost lansata de Nestle la nivel european, iar ulterior in Romania, incepand cu anul 2014. Printre obiectivele programului la nivel local se numara: angajarea a minimum 2.500 de tineri sub 30 de ani, crearea a 200 de stagii de practica platita, cu o durata de 3-12 luni si organizarea unor ateliere de pregatire ce vizeaza cresterea eligibilitatii la angajare a tinerilor.

 

Articolul precedentPegas va deschide un nou magazin in Chisinau, al cincilea din acest oras
Articolul următorPablo Ferreirós Bennett va sustine si in Romania seminarii de neuromarketing, public speaking si personal branding
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa daniela.oancea@modernbuyer.ro