Nestlé Global raportează o creștere organică de 7,5% în anul 2021

Nestlé anunță rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup pentru anul 2021, raportând o creștere organică de 7,5%, generată de un mix de cote de piață în creștere, redresarea sectorului out-of-home și dinamica pozitivă din retail.

În România, rezultatele financiare pentru anul 2021 au fost în linie cu cele obținute la nivel global și de zonă, cu o creștere organică de 10,5%, susținută de diversitatea portofoliului pe piața locală, în special de categoriile de cafea pentru consum acasă și în sectorul out-of-home, precum și de hrana pentru animale de companie.

În contextul pandemiei, Nestlé a continuat să își aducă sprijinul pentru susținerea luptei împotriva COVID-19, și a contribuit cu donații în produse în valoare totală de peste 300.000 CHF pentru comunitățile aflate în nevoie din România.

„În ciuda contextului, ne-am ambiționat să ne adaptăm rapid la schimbările pieței, să fim mai agili și mai rezilienți. Am lansat peste 30 de produse noi, în toate cele 10 categorii, pe care le avem în România. Am continuat proiectele de CSR sub cei trei piloni, nutriție echilibrată, mediu și oportunități de dezvoltare a tinerilor, dar am venit și cu un proiect-concurs de idei pentru susținerea restartării României după pandemie, idei excelente care vor fi puse în practică de anul acesta.”, a declarat Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România

„În 2022, ne continuăm angajamentul față de comunitatea și consumatorii noștri din România și ne urmăm călătoria noastră regenerativă”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.

Rezultatele raportate de Nestlé la nivel global

  • Creșterea organică a ajuns la 7,5%, cu o creștere internă reală (RIG) de 5,5% și pricing de 2,0%. Creșterea a fost susținută de dinamica continuă a vânzărilor din retail, de redresarea constantă a canalelor out-of-home, de creșterea prețurilor și de creșterea cotei de piață.
  • Vânzările totale raportate au crescut cu 3,3%, la 87,1 miliarde CHF (2020: 84,3 miliarde CHF), fiind afectate de schimbul valutar, cu o reducere de 1,3%, dar și de dezinvestiții, cu un impact negativ de 2,9%.
  • Câștigurile per acțiune au crescut cu 5,8% în monedă constantă. Consiliul de administrație propune o creștere a dividendelor cu 5 centime, până la 2,80 CHF pe acțiune, marcând 27 de ani consecutivi de creștere. În total, 13,9 miliarde CHF au fost returnate acționarilor în 2021 printr-o combinație de dividende și răscumpărări de acțiuni.
  • Perspectiva pentru 2022: o creștere organică a vânzărilor în jurul valorii de 5%.
  • Perspectiva pe termen mediu: o creștere susținută a vânzărilor organice cu o singură cifră.

Mark Schneider, Nestlé CEO, a comentat: „În 2021, ne-am concentrat în continuare pe punerea în aplicare a strategiei noastre pe termen lung și pe accelerarea investițiilor în creștere, navigând în același timp prin provocările lanțului de aprovizionare la nivel mondial. Creșterea noastră organică a fost puternică, cu o sporire a cotei de piață, în urma execuției disciplinate, a inovației rapide și a digitalizării intense.”

Zona Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord (EMENA)

Creștere organică de 7,2%: 6,0% RIG; 1,2% pricing.

Europa de Vest a înregistrat o creștere organică medie cu o singură cifră, cu RIG puternic și prețuri ușor pozitive.

Europa Centrală și de Est a înregistrat o creștere organică de două cifre, cu RIG puternic și prețuri pozitive.

Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Turcia și Israel au raportat o creștere organică ridicată cu o singură cifră, cu o contribuție echilibrată din partea RIG și a prețurilor.

Creșterea organică în zona EMENA a ajuns la 7,2%, cu RIG puternic de 6,0% susținută de volum și mix. Prețurile au crescut cu 1,2%, cu 2,5% în trimestrul al patrulea. Vânzările raportate în Zona EMENA au crescut cu 4,5%, la 21,1 miliarde CHF. Zona EMENA a raportat o creștere organică de o singură cifră, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Creșterea a fost susținută de evoluția continuă a portofoliului înspre categorii și canale cu creștere rapidă, precum și de inovare. Toate piețele au înregistrat o creștere pozitivă, cu evoluții puternice ale vânzărilor conduse de Marea Britanie, Rusia, Italia și Franța.

Zona a continuat să înregistreze creșteri ample ale cotei de piață, în special în ceea ce privește hrana pentru animale de companie, cafeaua și preparatele culinare refrigerate.

Pe categorii de produse, PURINA PetCare a înregistrat o creștere de două cifre condusă de brandurile premium Gourmet, Felix și PURINA Pro Plan, precum și de produse veterinare. Creșterea a fost puternică pe toate canalele, în special în comerțul electronic și în magazinele de specialitate pentru animale de companie.

Vânzările de cafea au crescut într-un ritm ridicat cu o singură cifră, susținute de un impuls puternic pentru produsele NESCAFÉ și Starbucks la domiciliu. Nestlé Professional a raportat o creștere puternică de două cifre, ajutată de recuperarea ulterioară a canalelor out-of-home, în special în ceea ce privește consumul de cafea.

Vânzările în categoria Confectionery au crescut la o rată medie de o singură cifră, conduse de KitKat. Culinary a raportat o creștere de o singură cifră, fiind conduse de Maggi.

Vânzările GARDEN GOURMET au continuat să crească într-un ritm de două cifre. GARDEN GOURMET Vuna, recent lansata alternativă de ton pe bază de plante, a cunoscut o cerere puternică, categoria de produse din plante continuând să înregistreze un ritm de creștere susținut. Categoria Infant Nutrition a înregistrat o creștere pozitivă, cu sporirea cotei de piață, în ciuda scăderii natalității în contextul pandemiei.

*Raportarea financiară actuală se supune normelor și standardelor financiare internaționale, la nivel de grup.

Articolul precedentStorage Logistics a crescut cu 50% numărul depozitelor partenere și cu 285.000 mp spațiul disponibil
Articolul următorKaufland a atins pragul de 150 de magazine, odată cu deschiderea unui hipermarket în cartierul Tractorul Brașov
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.