Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Târgu Mureș, județul Mureș, pe data de 10 iunie. Acesta este situat pe str. Libertății, nr. 113/A.
Noul magazin Lidl din Târgu Mureș are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și dispune de 118 locuri de parcare.
Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă între 07:00 și 22:00, iar duminică între 08:00 și 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului Lidl, s-au creat 24 de noi locuri de muncă.
Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Târgu Mureș dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.
Inaugurarea magazinului Lidl din Târgu Mureș continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă.
În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.