Lidl deschide trei magazine noi în luna septembrie

Eveniment Lidl Romania cu Helmuth Duckadam la Timisoara

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea a trei magazine în București, Pantelimon și Giroc, pe data de 13 septembrie. Fiecare are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m² și dispune de cca. 100 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea fiecărei unități, se vor crea câte 20 de noi locuri de muncă. Orarul de funcționare pentru unitățile din București și Giroc va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică între 8:00 și 21:00 și pentru magazinul din Pantelimon va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică între 8:00 și 20:00.

Deschiderea noilor magazine îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum: mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Noua unitate din București este situată pe Str. Râmnicu Vâlcea, Nr. 10-12 A și dispune de un acoperiș verde, cea din Pantelimon se deschide pe Str. Cernica, Nr. 6, iar cea din Giroc se află pe Calea Timișoarei, Nr. 11. Acoperișul verde de peste 1500 m² al magazinului din București contribuie la eficiența energetică a clădirii. Acesta reduce efectul de seră, prin absorbția prafului și a dioxidului de carbon și echilibrează nivelul de oxigen. În același timp, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.

Pe de altă parte, în vecinătatea unității din Pantelimon, Lidl a construit un loc de joacă pentru copii, cu gazon și arbuști.

Fiecare magazin este echipat cu soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. De exemplu, în toate magazinele sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 28 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 5.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 220 de magazine și 4 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Articolul precedentRadu Rizescu, Dagmar: Platforma online este un obiectiv pe care s-ar putea să îl bifăm până la finalul anului
Articolul următorPenny Market se parteneriază cu Blue Air pentru campania “Am luat tot! Hai în vacanță!”
Daniela Oancea
Redactor-șef al Modern Buyer din iulie 2017. Absolventă a Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Daniela are o experiență de peste 20 de ani în presă. A început să lucreze ca reporter și apoi ca redactor de știri externe la cele mai importante cotidiene naționale: Tineretul Liber, România Liberă și Evenimentul Zilei. Și-a continuat cariera ca Business Editor pentru Mediafax și apoi ca Redactor-șef la diferite publicații Business to Business, precum și ca expert media, în trei proiecte europene: PHARE/SAPARD. Danielei îi puteți scrie pe adresa daniela.oancea@modernbuyer.ro