Kaufland România pregătește o nouă colecție vestimentară, Urbanland by Kaufland, care include creațiile unora dintre cele mai proaspete voci ale modei autohtone. Urbanland by Kaufland include creațiile lui Răzvan Mercan, Cerasela Nicoară, Irina Voinea și Ștefan Hamza.

Colecția va fi disponibilă în magazinele Kaufland și va cuprinde 10 piese vestimentare unisex, alese în cadrul unui eveniment de prelansare ce a avut loc săptămâna trecută. Fiecare designer în parte a realizat câte zece schițe originale, jurizate pe 30 septembrie de către un juriu format din specialiști, colaboratori ai companiei. Din totalul de 40 de creații prezentate, zece piese finale se vor regăsi în colecția finală Urbanland.
„Colaborările cu partenerii locali sunt o prioritate constantă pentru noi. Cu atât mai mult acum, când avem șansa nu doar să sprijinim tinerele talente ale fashion-ului românesc, ci și să le propunem clienților o abordare inedită, 100% urbană a modei”, spune Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs la Kaufland România.

Kaufland România nu este la primul proiect de acest gen, fiind printre primii retaileri care au inițiat colaborări pe termen lung cu designeri locali. Astfel, încă din 2017, compania are un parteneriat de succes cu Cătălin Botezatu, unul dintre cei mai importanți creatori de modă de pe piața locală.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 146 de magazine în România.