Kaufland deschide la Chișinău un al optulea magazin ale rețelei din Republica Moldova

Kaufland continuă extinderea rețelei de magazine în Republica Moldova și deschide al optulea magazin în țară. Situat pe strada Kiev 7, din Chișinău, noul magazin va genera peste 100 noi locuri de muncă.

Suprafața de vânzare va fi de aproximativ 2.500 m2, iar parcarea va avea o capacitate de 179 de locuri, dintre care opt locuri vor fi destinate pentru persoanele cu nevoi speciale și patru locuri pentru familiile cu copii. Magazinul va funcționa de luni până duminică, în intervalul orelor 8:00- 23:00. Accesul spre magazin va fi din strada Kiev și strada Bogdan Voievod.

Hipermarketul este dotat cu 10 case de marcat. Noul magazin oferă accesul la un raion cu pește proaspăt, raion extins de legume și fructe, vitrină cu servire asistată – cu o lungime de aproape 30 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu un meniu extins de mâncăruri gata preparate – pui rotisat, meniu steak din ceafă de porc, nuggets, crispy, cabanos, cartofi prăjiți și altele. De asemenea, hipermarketul are o galerie comercială exterioară unde clienții vor găsi o farmacie, un punct de schimb valutar și un chioșc de ziare.

Kaufland de pe strada Kiev va fi primul magazin dotat cu peste 538 de panouri fotovoltaice, ce vor genera energie verde și vor contribui la diminuarea impactului asupra mediului, reducând anual cu peste 126.403,00 de tone emisiile de CO2. Panourile fotovoltaice vor ocupa o suprafață totală de aproximativ 2.800 de m2 și vor fi amplasate pe acoperiș.

În linie cu angajamentul companiei față de mediu, noul magazin va avea o stație de încărcare pentru automobilele electrice, cu posibilitatea de încărcare simultană a două automobile și rastele pentru biciclete.

De asemenea, magazinul este prevăzut cu sisteme de reciclare, unde clienții sunt recompensați pe loc pentru fiecare gest sustenabil.

În total, compania va investi aproximativ 20 de milioane MDL în lucrări de infrastructură publică și soluții de trafic. Astfel, Kaufland și-a asumat amenajarea trotuarului și a spațiului verde din teren, refacerea integrală a străzii adiacente Nadejda Russo, construcția pluvialei pe strada Kiev, amenajarea curților și construcția rețelelor noi.

În septembrie 2019, Kaufland a deschis primele sale două magazine în orașul Chișinău, situate în sectorul Botanica și în sectorul Ciocana. În septembrie 2020 a fost inaugurat primul magazin din nordul țării, în municipiul Bălți, iar în anul 2021 Kaufland a deschis încă trei magazine, la Ungheni, pe 18 februarie, la Comrat, pe data de 11 martie și al treilea magazin la Chișinău, pe strada Nicolae Testemițanu 3. În acest an, Kaufland a deschis și primul magazin în municipiul Orhei, pe 12 aprilie.