Investigație pe piața cărnii de pasăre pentru posibile practici anticoncurențiale

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil comportament anticoncurențial al unor companii care își desfășoară activitatea pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre din România. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Autoritatea de concurență deține indicii privind posibile înțelegeri și/sau practici concertate facilitate de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) pentru limitarea ofertei de produse, scopul final fiind creșterea artificială a prețurilor de vânzare.

În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii care activează pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre, precum și la sediul UCPR.

Inspecțiile inopinate nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice.

Companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Inspecțiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.

Companiile investigate sunt Transavia, Ave Impex, Vis Agri, Safir, AviTop, Avicola Buzău, Avicola Dragoș Vodă, Avicod, Agricola Internațional Bacău, Agrisol International RO și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).

Anul trecut, Consiliul Concurenței a sancționat 90 de companii și asociații ale acestora cu amenzi de 400,2 milioane ei (82,7 milioane euro), peste 40% din această valoare totală fiind recunoscută de companii.
Photo by Jo-Anne McArthur on Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here