21.4 C
București
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Moldova Actualitate În 2023, exporturile de fructe ale Republicii Moldova au crescut cu 82%

În 2023, exporturile de fructe ale Republicii Moldova au crescut cu 82%

79

În anul 2023, exporturile de prune, cireșe, caise, vișine și piersici ale Republicii Moldova au crescut cu 82% comparativ cu anul 2022 a anunțat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, din Republica Moldova, preluat de MOLDPRES.

Potrivit vicepremierului, valoarea exportului la acest capitol a însumat 1.446 milioane de lei, sau peste 81 de milioane de dolari.

61% din exporturi au mers în Uniunea Europeană. Piețele principale pentru fructele moldovenești sunt România (16%), Polonia (12%), Germania (10%), Letonia (4%) și Olanda (3%).

„Această creștere nu este doar un indicator economic, ci rezultatul muncii agricultorilor noștri. Noi îi vom susține prin diversificarea piețelor de export. Am obținut prelungirea comerțului liberalizat cu UE, a fost semnat Acordul de Liber Schimb cu EFTA și avansează actualizarea Acordului de Comerț Liber cu Turcia. Facem aceste eforturi pentru a susține toate ramurile economiei noastre. Pentru a oferi produse și servicii de calitate”, a afirmat Dumitru Alaiba.

În luna iulie 2023, Parlamentul European a decis prelungirea cu un an a suspendării taxelor și cotelor de import aplicabile produselor exportate din Republica Moldova către Uniunea Europeană.

Articolul precedentAngela Cijevschi, Ceo, XPLANE Market Research Agency, speaker al conferinței „Retail & FMCG Market în Republica Moldova”
Articolul următorNoile ambalaje ale brandului Eisberg vor fi vizibile în piață din luna aprilie 2024
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.