Hochland a relansat gama de brânzeturi maturate în Salina Praid

Gama de brânzeturi maturate în Salina Praid are o nouă identitate vizuală și un nou nume – Atelier, totul sub conceptul creativ „Gustul Zilelor Bune”. Noua denumire surprinde caracterul artizanal, specific gamei. Totodată, celor două sortimente aflate deja pe piață – Atelier Brânză Praid Natur și Atelier Brânză Praid (alintată) cu Vin – li se alătură unul nou: Atelier Brânză Praid Cremoasă – cu o culoare mai deschisă, o consistență mai cremoasă și un gust mai delicat.

Campania de comunicare va continua în mediul online, pe canalele de comunicare deținute de Hochland România, dar și în magazine.

Toate cele trei sortimente de brânzeturi din gama Praid Atelier sunt create după rețete originale și 100% românești, în Fabrica Hochland de la Sovata și maturate artizanal în Salina Praid. Diferența este dată de mixul de culturi folosite și de perioada de maturare. În funcție de toate acestea, brânzeturile capătă gusturi unice și texturi diferite de la o rețetă la alta.

Campania de rebranding a fost lansată într-un mod inovator – printr-un masterclass de brânzeturi și vinuri, susținut de somelierul Julia Scavo. Aceasta a dezvăluit secretele pairing-ului dintre vinuri și cele trei sortimente ale gamei Atelier Brânză Praid.

Julia Scavo, somelier cu peste 10 ani experiență în domeniu, a fost dublă medaliată cu bronz la concursul „Cel Mai Bun Somelier Din Europa” în 2013 și 2017 și a obținut de-a lungul timpului numeroase alte premii și recunoașteri internaționale – de la titlul de „Cel mai bun somelier din România” în anul 2018, la recunoașterea acesteia ca „Prima femeie laureată a prestigioasei competiții internaționale Master of Port”, în 2017.

„Mă simt onorată că am prezentat acest Masterclass și, totodată, mă bucur să descopăr că și sectorul brânzeturilor evoluează și se îmbogățește cu noi produse tradiționale și artizanale. Obișnuiesc să mă documentez în legătură cu vinul și cultura română, pe care le promovez în mod constant, iar cu prilejul Masterclass-ului Hochland am fost încântată să descopăr gama de brânzeturi maturate – Atelier Brânză Praid. Sortimentul meu preferat este brânza alintată cu Fetească Neagră, ce se distinge prin originalitate și subtilitatea îmbinării cu vinul în procesul îndelung de maturare” a declarat Julia Scavo.

Hochland este unul dintre cei mai puternici producători de brânzeturi din lume, cu 11 unități de producție în Germania, Franța, Spania, Polonia, România, Rusia, SUA, un număr de peste 4.000 de angajați și o producție de brânzeturi de aproximativ 300.000 tone anual.

În România, Hochland este lider în piața de brânzeturi, având un portofoliu care include o gamă largă de sortimente, de la brânză topită la cașcaval și mozzarella, creme de brânză, telemea, specialități precum Brânză Praid sau Delicii Calde.

Articolul precedentLidl îmbunătățește calitatea mezelurilor marcă proprie
Articolul următorBrandul Lactag – afaceri de 58 mil. lei în 2018
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.