Grupul Metro raporteaza o crestere a vanzarilor LFL de 2,6% in T3

0
138

Metro AG din Germania a inregistrat o crestere a vanzarilor LFL (in termeni comparabili) de 2,6% in T3 al anului financiar, pana la 9,34 miliarde de euro. Vanzarile raportate au crescut cu 4,9%. Vanzarile raportate in Germania au crescut cu 0,8% pentru T3 pana la 2,97 miliarde de euro. Pe plan international, vanzarile raportate ale grupului au crescut cu 7% pana la 6,37 miliarde de euro, scrie ESM: The European Supermarket Magazine.

Indicatorul EBIT a fost de 215 milioane de euro pentru aceasta perioada, de la 68 de milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut si totalizeaza 720 de milioane de euro pentru primele noua luni ale anului.

In primele noua luni ale anului, vanzarile LFL au crescut cu 0,5% fata de anul precedent. Vanzarile totale au crescut cu 1,9%, ajungand la 27,9 miliarde de euro.

Metro a raportat cresterea vanzarilor pe piata din Germania, precum si in Franta si Turcia, dar a declarat ca a inregistrat un declin in Olanda si in Rusia. Achizitionarea companiei franceze de distributie Pro a Pro, in 2016, care livreaza direct in scoli, spitale si restaurante, a contribuit la o crestere a vanzarilor de livrari, care acum reprezinta 16,7% din total.

„Metro a dovedit o dezvoltare operationala puternica in primul trimestru pe care il raportam ca o companie independenta, listata la bursa, dupa divizarea grupului Metro”, a declarat Olaf Koch, presedintele consiliului de administratie, Metro AG.

Olaf Koch a adaugat ca hipermarketurile Real au inregistrat o performanta satisfacatoare, inregistrand o crestere de 2,5% a vanzarilor LFL.

De asemenea, grupul Metro a inregistrat o crestere de 70% a vanzarilor online prin lantul de hipermarketuri Real, in care vanzarile LFL au crescut cu 2,5% in trimestru, revenind de la o scadere de 3,4% in prima parte a anului.