Foodpanda extinde la nivel național parteneriatul cu retailerul Cora

Foodpanda extinde la nivel național parteneriatul cu retailerul Cora România. Astfel, începând de astăzi, consumatorii vor avea posibilitatea să comande din toate cele 11 hipermarketuri Cora din România, iar foodpanda va livra comenzile la domiciliu, în 60 de minute.

Serviciul de livrare a cumpărăturilor acoperă trei sferturi din suprafața municipiului București (inclusiv o parte din localitățile limitrofe) și, în întregime, celelalte orașe, în care retailerul este activ. Serviciul de livrare expres a cumpărăturilor din Cora prin foodpanda este disponibil în București, Bacău, Baia Mare, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești și Drobeta-Turnu Severin.

Flota foodpanda livrează cumpărăturile, în regim expres, în intervalul orar 10:00-21:30. Valoarea minimă a comenzii este de 50 lei și greutatea maximă acceptată pentru o comandă este de 20 kg.

În prezent sunt disponibile pentru livrare acasă peste 1.500 de produse alimentare și non-alimentare comercializate de Cora. Printre categoriile de produse din care clienții pot comanda se numără: alimente de bază, băuturi alcoolice și non-alcoolice, carne și pește, produse bio, cosmetică și îngrijire personală, fructe și legume, hrană pentru animale, curățenie sau produse pentru bebeluși. Gama de produse a fost extinsă cu fructe și legume proaspete și congelate, carne, pește, mezeluri și lactate.

Totodată, începând de astăzi, foodpanda inițiază o campanie prin care oferă livrare gratuită celor care comandă de la Cora România prin intermediul platformei. Campania este disponibilă utilizatorilor în perioada 10 iunie – 10 iulie 2020, pentru un număr nelimitat de comenzi de la toate cele 11 hipermarketuri cora România.

“Am extins parteneriatul cu Cora România la nivelul celor șapte orașe în care este prezentă rețeaua de hipermarketuri pe piața locală și am mărit considerabil numărul de produse disponibile în aplicație pentru livrare imediată. Totodată, pentru a veni în întâmpinarea clienților, timp de o lună de zile, vom desfășura o campanie în care toate comenzile de la cora România prin intermediul foodpanda vor beneficia de livrare gratuită”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.

“După o primă perioadă de testare a serviciului în Capitală, extindem colaborarea în toate orașele în care avem hipermarketuri cora. Segmentul online e din ce în ce mai important pentru clienţii noştri și de aceea preocuparea noastră la cora este să mărim capacitatea de livrare, în timp cât mai scurt, a produselor comandate. Clienții noștri au acum posibilitatea să aleagă din aplicaţia foodpanda dintr-o listă extinsă, de peste 1.500 de produse pregătite rapid de echipa cora”, a declarat Claudia Badea, directorul operațional al platformei e-commerce cora.ro.

Utilizatorii foodpanda pot comanda produsele dorite accesând secțiunea Shops, atât de pe website-ul www.foodpanda.ro, cât și din aplicația mobilă. foodpanda.ro, parte a grupului Delivery Hero, colaborează, în prezent, cu peste 3000 de restaurante.

Prezent pe piața românească din 2003, grupul cora România, parte a grupului Louis Delhaize operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe. În 2013, cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. În acest moment serviciul cora.ro cu livrare în sistem drive sau cu ridicare din magazin este disponibil în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Bacău, Cluj şi Drobeta. Serviciul cora.ro cu livrare la domiciliu este disponibil în București, Constanța, Cluj și Ploieşti, oferind consumatorilor posibilitatea să comande produsele preferate online. A fost lansată şi aplicaţia cora, pentru o experienţă îmbogăţită a consumatorului pe spaţiul de vânzare şi pentru o mai bună organizare a listei de cumpărături, dar şi a beneficiilor de fidelitate. Aceasta poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play.