În luna martie, 5 to go a intrat pe o piață nouă, cea din Ungaria, prin lansarea unei master francize, în care sunt vizate un număr de 5 cafenele pentru a fi deschise până la finalul acestui an.
De asemenea, 5 to go anunță că primul trimestru al anul 2022 este preconizat a se încheia cu 45 de unități deschise în întreaga țară, predominant în orașe mici sau mijlocii, dar și în orașele mari, iar la nivel de portofoliu, brandul 5 to go este în proces de dezvoltare a unei game de capsule, cu 3 sortimente compatibile Nesspreso (Urban Crema, Esclusivo, Columbia L’esperienza) și 5 sortimente compatibile Dolce Gusto (Latte Macchiato, Espresso Macchiato, Cappuccino, Caffe Frappe, Irish Cappuccino). Acestea vor fi disponibile în retailul modern, începând cu luna mai.
„În această lume marcată de imprevizibil și incertitudine, avem nevoie de ancore care să ne țină optimiști și încrezători în viitor. Și pentru noi, echipa 5 to go, este greu să ne uităm la veștile triste din jurul nostru, însă asta ne ambiționează să ne concentrăm pe misiunea noastră și să ne păstrăm încrederea la nivel de business, deoarece doar așa putem contribui în societate și în comunitate – prin locuri de muncă, prin taxe, prin produse la un raport corect calitate-preț. Păstrând o notă optimistă, mă bucură toate aceste realizări din primele 3 luni ale anului 2022, peste care adaug și cele mai recente premii – Cel mai bun brand românesc al anului 2021 și Antreprenorul Anului, câștigate recent în cadrul Galei Business Review Awards. Povestea 5 to go a pornit în 2015 ca cea a unui brand românesc dornic să se dezvolte în România, și să cucerească consumatorii, oraș cu oraș. Am fost onești și transparenți, iar asta cred că a făcut povestea noastră autentică și a adus aprecierea atâtor consumatori, din întreaga țară. Vom continua să inovăm, să construim acest brand, să investim pentru a menține încrederea lor”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.