Aquila raportează un profit net de 85 milioane lei în 2022

📷 Miluta Flueras ↠ http://fb.com/miluta7

Aquila, lider în servicii integrate de distribuţie şi logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, cu aproape 30 de ani de experiență în această industrie, încheie anul 2022 cu afaceri în creștere și un profit net de 85 milioane lei, cu 20% peste anul anterior. Profitul net preliminar este cel mai mare de la înființarea companiei.

Rezultatul obținut vine în contextul creșterii veniturilor companiei cu 15% până la 2.210 milioane lei, susținute de segmentul de distribuție, în special de vânzările prin canalul HoReCa și cel de proximitate (benzinării și magazine de proximitate), precum și de brandurile proprii.

Rezultate în creștere a obținut și compania achiziționată în 2021, Trigor AVD, unul dintre primii jucători de pe piața de distribuție a bunurilor de larg consum din Republica Moldova.

„Strategia Aquila este confirmată de rezultate financiare istorice, în primul an de prezență la Bursa de Valori București. Ne-am concentrat pe diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea brandurilor proprii și pe canalele de distribuție cu ritm mai mare de creștere. Am integrat în activitatea noastră componenta de sustenabilitate, continuăm investițiile în proiecte care ne vor mai face mai eficienți, ne vor consolida rezultatele și vom reduce continuu amprenta asupra mediului.” a declarat Cătălin Vasile, CEO Aquila.

În structura veniturilor, toate cele trei segmente de afaceri au înregistrat creșteri: distribuție, 15%, logistică, 7%, și transport, 15%. Veniturile aferente brandurilor proprii, Gradena și La Masă, au avut un avans de 43% în 2022, până la 67,5 milioane lei.

Marja brută a companiei s-a îmbunătățit cu 1,6 puncte procentuale, până la 21,3%, influențată de mixul de produse vândute și de concentrarea pe canalele cu cele mai bune rezultate.

Rezultatele financiare preliminare au depășit bugetul pentru 2022.

Compania își propune dublarea EBITDA până în 2026 prin dezvoltarea afacerii și M&A, prin achiziții de companii care dețin în portofoliu branduri proprii sau sunt distribuitorii unor branduri cu notorietate.

Aquila, și-a propus ca țintă, de asemenea, reducerea cu 10% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2026, prin reînnoirea flotei, optimizarea rutelor de transport, eficientizarea operațiunilor logistice, cursuri de conducere defensivă pentru angajați, precum și utilizarea surselor alternative de energie.

Aquila operează în România și Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuție, logistică și transport. Aquila vinde produse de larg consum în peste 67.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piaţă.

Portofoliul de produse integrat însumează peste 10.000 produse, mărci consacrate din diferite categorii precum: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curățenie – Dero, Cif sau Coccolino; mâncare pentru animale de companie – Whiskas, Pedigree.

Compania a fost înființată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori București (BVB), ca urmare a unei oferte publice inițiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică inițială derulată de o companie antreprenorială românească pe piața de capital locală.

Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și Global All Cap ai FTSE Russell. Compania a obținut nota maximă, 10, în cadrul evaluării VEKTOR efectuată de Asociația Română pentru Relația cu Investitorii – ARIR, în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii.

Articolul precedentProducţia agricolă sigură şi durabilă în avantajul fermierilor, comercianţilor şi consumatorilor de pretutindeni. Tematici prezentate la Conferința GLOBALG.A.P. România, Ediția a 3-a
Articolul următorÎn România, supermarketul online Sezamo, parte a grupului Rohlik, a livrat 60.000 de comenzi în 2022
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.