În urma unui studiu clinic riguros, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București a atestat că apa minerală naturală plată Bilbor, nefiartă, poate fi folosită în siguranță pentru prepararea hranei bebelușilor, inclusiv pentru laptele formulă.
Potrivit raportului, studiul a urmărit reacțiile și toleranța bebelușilor la consumul apei Bilbor plată. Rezultatele au confirmat că apa are caracteristici microbiologice și chimice sigure, respectând cerințele stricte pentru alimentația celor mici. Așadar, calitățile naturale ale apei Bilbor o fac potrivită pentru o categorie de consumatori extrem de sensibilă: bebelușii.
„Această certificare nu este doar un rezultat tehnic, ci și o dovadă că Bilbor înseamnă siguranță, puritate și grijă pentru sănătatea fiecărei generații. Ea ne diferențiază pe piață și consolidează încrederea partenerilor și consumatorilor în calitatea apei minerale Bilbor„, a subliniat Alin Gliga, General Manager, Aqua Bilbor.
Aqua Bilbor, îmbuteliatorul apei minerale naturale sub brandul BILBOR, este o companie a cărei activitate este concentrată pe valorificarea celor mai bune surse de apă minerală naturală și de izvor din zona Munților Călimani, județul Harghita.
Articol furnizat și susținut de compania Aqua Bilbor.



















