Mihai Voicu este noul președinte al Asociației Berarii României

Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de președinte pe Mihai Voicu, Director General Bergenbier, companie parte a grupului Molson Coors. Începând cu 1 ianuarie 2022, Mihai Voicu a preluat această poziție de la Paul Barnett, Președinte al URSUS Breweries, care a fost președintele în exercițiu începând cu 1 iunie 2021.

„Aștept cu încredere să colaborez cu toți partenerii noștri pentru a consolida impactul pozitiv al berii în economia locală și în viețile consumatorilor, în ciuda contextului dificil sanitar, social și economic care se anunță și în 2022”, a declarat Mihai Voicu, Președinte Berarii României.

Mihai Voicu este Director General la Bergenbier din martie 2020. S-a alăturat grupului Molson Coors în urmă cu mai bine de 11 ani, deținând anterior pozițiile de General Manager la Kamenitza Brewery Bulgaria și Director de vânzări la Bergenbier.

Asociația Berarii României are o istorie de 18 ani în industria locală de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competițional transparent, să asigure un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere.

Începând din 2008, Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.

Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: Bergenbier, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt Romania și Asociația Producătorilor de Hamei din România.

Articolul precedentServiciul de livrare rapidă Carrefour prin Bringo va fi disponibil în Arad, Bacău și Craiova
Articolul următorPenny se extinde cu un nou magazin în Ocna Mureș, județul Alba
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.