La zece ani de la intrarea pe piața locală, Lidl a ajuns la o rețea de peste 300 de magazine și o echipă de aproximativ 10.000 de angajați. În cei zece ani de activitate, Lidl s-a implicat în susținerea producătorilor români și a investit peste 106,5 milioane de lei în programe dezvoltate împreună cu societatea civilă.
Potrivit presei financiare, în 2020 Lidl a devenit liderul pieței de retail modern, cu o cifră de afaceri de 12,86 miliarde de lei, în creștere cu 31,7% față de 2019, și un profit net în valoare de 756,6 milioane de lei, cu peste 54% peste cel obținut în 2019.
Lidl este prezent în România cu un sortiment de peste 80% de mărci proprii. Compania lucrează cu peste 400 de furnizori locali și are în ofertă peste 3.000 de articole românești, în sortimentul permanent, precum și în cadrul promoțiilor de tip in-and-out, în săptămânile tematice: Săptămâna Românească sau Săptămâna Retro.
Astfel, potrivit reprezentanților companiei, în ultimii cinci ani, Lidl România a facilitat exporturi de peste 164 de milioane de euro pentru produsele furnizorilor români, către piețele din Europa.
Retailerul produce în România majoritatea produselor sale proaspete: carne, mezeluri, lactate, dar și produse de panificație sau produse de tip convenience. Printre brandurile marcă proprie realizate împreună cu furnizori români se numără Pilos, Pikok sau Chef Select.
În toamna anului 2015, compania a lansat gama Cămara Noastră, produsă exclusiv în România. Gama cuprinde 220 de articole, atât în sortimentul permanent, dar și in-and-out. Pelteaua de gutui a Eugeniei și Ratavița doamnei Adriana sunt două dintre produsele marcă proprie pe care retailerul le-a creat după rețete autentice românești și le-a adus pe rafturile magazinelor sub marca proprie Cămara Noastră.
Totodată, în Piața Lidl, clienții au la dispoziție o varietate de fructe și legume de proveniență autohtonă, inclusiv anumite soiuri tradiționale, disponibile în sezon.
În cadrul proiectului Cultivat în România, specific românesc, lansat în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), Lidl a revitalizat o serie de soiuri de autohone, precum: roșia de Buzău 1600, ceapa roșie de Buzău, ardeiul kapia roșu Potaissa sau ardeiul iute Jovial.
Lidl are în România un întreg sortiment de produse Bio, pe care l-a completat și diversificat constant. Gama Bio numără în prezent peste 300 de produse, în sortimentul permanent și în promoțiile de tip in-and-out.
Magazinele Lidl sunt construite conform celor mai înalte standarde de sustenabilitate. Astfel, șase magazine Lidl din România sunt echipate cu un total de aproximativ 2.000 de panouri fotovoltaice, iar compania are o rețea de peste 140 de puncte de reîncărcare pentru mașini electrice, în parcările magazinelor sale din țară.
Retailerul deține cinci depozite situate în localitățile Chiajna, Iernut, Lugoj, Nedelea, Roman, cel de-al șaselea fiind în construcție, în localitatea Fundeni, lângă București.
Lidl celebrează zecce ani în România printr-o campanie Manifest, sub sloganul: „Ceea ce ne leagă e tot ce contează”. În centrul campaniei se află spotul TV a cărui coloană sonoră este melodia „Aici”. Melodia creată special pentru spot este o colaborare în premieră între patru dintre cei mai cunoscuți artiști din România – INNA, Irina Rimes, Carla’s Dreams și The Motans.
Pentru a sărbători cei zece ani alături de clienți, Lidl a pregătit o serie de oferte și premii aniversare, ce pot fi câștigate prin înscrierea unui bon de cumpărături de minim 70 lei pe surprize.lidl.ro/10ani sau prin SMS la 1817. Promoția se derulează până pe 14 noiembrie 2021.



















