Lidl a inaugurat în comuna Fundeni, județul Călărași, cel de-al șaselea sediu regional din portofoliul său, cu o suprafață totală construită de peste 56.000 m2 și o suprafață a terenului de peste 173.000 m2, cel mai mare depozit din portofoliul companiei. Noul depozit, amplasat strategic în apropierea autostrăzii A2, va deservi aprovizionarea a peste 55 de magazine din zona de sud și sud-est a țării.
Clădirea este un punct logistic extrem de important pentru eficientizarea procesului de distribuție în zona de sud și sud – est a țării și pentru reducerea impactului negativ asupra mediului, generat de transportul logistic.

„Suntem la cel de-al șaselea depozit din portofoliul nostru; experiența ne-a oferit ocazia să testăm și să dezvoltăm mai multe soluții care ne permit să optimizăm timpii de aprovizionare a magazinelor, să avem o și mai mare acuratețe a stocurilor de produse și totodată să reducem amprenta de carbon generată de activitatea din depozit”, a spus Cezar Rotaru, Director Sediul Regional Fundeni, Lidl România.

Cu scopul de a eficientiza procesul de stocare și distribuție a produselor în magazine, depozitul logistic din Fundeni se remarcă printr-o serie de soluții și măsuri precum: sistemul ALMA, un instrument care permite gestionarea eficientă a procesului de încărcare și descărcare a camioanelor, sistemul de rafturi gravitaționale de tip PDR, o soluție prin care se eficientizează spațiul de depozitare, și un sistem LPV de rotire a paleților – o soluție de gestionare a stocurilor de produse care au termen de valabilitate scurt, măsură care permite totodată și reducerea risipei alimentare în cadrul depozitului.
Mai mult, în cadrul noului depozit din Fundeni s-au implementat o serie de soluții alternative atât pentru economisirea energiei, cât și pentru reducerea cantității de emisii de dioxid de carbon din transport. De exemplu, noul sediu regional este dotat cu 2.650 de panouri solare, care au capacitatea de a produce în jur de 30% din cantitatea de energie destinată funcționării clădirii.
Centrul logistic este dotat cu o stație de încărcare electrică, destinată să alimenteze camioane, precum primul camion 100% electric de pe piața din România, lansat de Scania, Blue River și Lidl anul trecut sau cele 2 camioane electrice, de la Mercedes-Benz Trucks & Buses România și Volvo Trucks România care au intrat în flota Blue River luna aceasta, și care vor deservi aprovizionarea magazinelor Lidl arondate acestei regiuni.
Alternativ, odată cu inaugurarea acestei clădiri, retailerul construiește în premieră o stație de alimentare CNG (Gaz Natural Comprimat) destinată unei părţi din flota de camioane care transportă marfă pentru magazinele Lidl.
În linie cu demersurile de reducere a impactului clădirilor asupra mediului, odată cu noul centru logistic din Fundeni, Lidl România inaugurează și o pictură murală de peste 6000 m2, amplasată pe două dintre laturile clădirii. Pictura a fost realizată de artistul Irlo, în parteneriat cu The Institute, și a fost creată integral din vopsea ecologică Airlite, care are rolul de a purifica aerul din apropierea clădirii.
Cu scopul de a reduce amprenta de carbon generată de aprovizionarea magazinelor, începând cu 2021, Lidl a implementat soluția digitală Quintiq, care ajută la eficientizarea transportului prin comunicarea permanentă a ratei de utilizare a camioanelor și a timpilor de livrare.
Inaugurarea celui mai mare depozit logistic din portofoliul Lidl are un impact pozitiv și asupra economiei locale, prin crearea a peste 250 de locuri de muncă, atât în zona operațională, cât și în cea administrativă.