La 8 august 2019, Lidl va deschide un nou magazin în Capitală, cu o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m². Este al 31-lea magazin din București al rețelei. Noua unitate este situată pe Strada Brățării, Nr. 2 și dispune de peste 135 de locuri de parcare. Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.
Deschiderea unității din București îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.
Inaugurarea noului magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, prin acțiuni simple și sustenabile. Lidl promovează cu colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.
În continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluții și tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficiență energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 6.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 240 de magazine și 5 centre logistice.