Hesburger deschide al cincilea restaurant din România, la Băneasa Shopping City

Hesburger, cel mai mare lanț fast-food din Finlanda și un brand renumit în toată Europa, a deschis un nou restaurant, în Băneasa Shopping Mall, în urma unei investiții de 500.000 de euro. Noua locație creează 20 de locuri de muncă.

„Odată cu deschiderea acestui al treilea restaurant în capitală, ne continuăm strategia de dezvoltare, concentrându-ne pe stabilirea unei prezențe puternice în zona metropolitană București. După lansarea recentă a restaurantelor noastre la AFI Cotroceni și în Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni – cel mai mare aeroport din România – suntem bucuroși să ne extindem acum operațiunile într-o altă locație de top, Băneasa Shopping City, unul dintre cele mai mari centre comerciale din țară. Acest loc este o atracție majoră nu numai pentru locuitorii Bucureștiului, ci și pentru numeroșii turiști care vizitează zona”, spune Ieva Salmela, International Development & Marketing Director, Hesburger.

În luna mai, Hesburger a intrat pe piața din România cu primul său restaurant, deschis la Râmnicu Vâlcea. Până în august, rețeaua a inaugurat o nouă locație, în cel mai mare aeroport din România, Henri Coandă, în Otopeni, urmată de primul restaurant Hesburger din Brăila și de un al patrulea național, în București, la AFI Cotroceni, deschis în octombrie.
Hesburger intenționează să își continue expansiunea în România și să deschidă în total 10 restaurante, în urma unei investiții de 8 milioane de euro în primul an de activitate.

Produsele Hesburger sunt recunoscute pentru gustul și calitatea oferite, la bază fiind sosurile Hesburger, create după rețete originale și produse în propriile fabrici din Finlanda și Lituania, dar și faptul că se folosește 100% carne de vită pentru burgeri.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela împreună cu soția sa, Kirsti Salmela, și-a început afacerea de fast-food în 1966, în micul oraș Naantali. Afacere de familie cu o istorie de peste 50 de ani, Hesburger operează în prezent în 9 țări și are peste 470 de restaurante.

De-a lungul anilor, Hesburger și-a extins lanțul de restaurante la nivel internațional și are acum 274 de locații în Finlanda, 62 în Lituania, 53 în Estonia, 51 în Letonia, 32 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania și una în Polonia. Hesburger are peste 6 000 de angajați numai în Finlanda, iar la nivel internațional, numărul total de angajați depășește 8 700.

Articolul precedentMagazine Diana inaugurează o unitate în Potlogi, Dâmbovița, cea de-a 83-a din rețea
Articolul următorKantar România: Bugetul pregătit de românii care intenționează să cumpere de Black Friday, în creștere cu 231 lei, față de anul trecut
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.