Farmec a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane de lei în S1 2021

Mircea Turdean, Director General Farmec

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane de lei în primele șase luni din acest an, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania intenționează să investească aproape 14 milioane de lei 2021, dublu faţă de 2020, în diversificarea portofoliului, lansarea de produse, rețeaua de distribuție și digitalizare.

„Încrederea pe care consumatorii o arată față de produsele noastre ne încurajează să continuăm investiția în calitatea produselor și a serviciilor și să rămânem dedicați angajamentului nostru de a inova. Vrem să ne menținem poziția pe segmentul produselor cosmetice și de îngrijire și să continăm să creștem, prin investiții susținute, gamele de curățenie și dezinfectanți, dar și să ne extindem prezența în mediul online și la nivel internațional”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Rezultatul obținut în S1 2021 a fost impulsionat de vânzările din categoriile face care și curațenie, al căror volum cumulat a reprezentat aproximativ jumătate din cifra de afaceri, realizată în perioada ianuarie-iunie 2021.

Vânzările din categoria face care au ajuns la suma de 32,5 milioane de lei, cu 11,5% mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent, iar produsele de curățenie au înregistrat vânzări de 27,1 milioane de lei, cu 13,1% mai mult față de anul trecut.

Categoriile cu cea mai mare creștere din portofoliul producătorului au fost produsele solare, produsele profesionale și cele de make-up. Dintre acestea, gamele Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun au înregistrat creșteri individuale de peste 35%, pe fondul relaxării măsurilor împotriva COVID-19 și a creșterii mobilității consumatorilor, ajungând la nivelul vânzărilor înregistrate în 2019, în perioada pre-pandemică.

Produsele Gerovital Sun au înregistat vânzări de 6,7 milioane de lei, în creștere cu 35,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce gama de dermatocosmetice solare, Gerovital H3 Derma+Sun, a înregistrat vânzări de 1,6 milioane de lei, în creștere cu 53,7% față de primele șase luni ale anului anterior.

Produsele din portofoliul companiei Farmec s-au menținut în topul preferințelor consumatorilor pe mai multe categorii, conform datelor Nielsen din serviciul de retail, valoare vânzări, pentru perioada ianuarie – iunie 2021, pentru Total Romania Retail.
Gerovital s-a plasat pe primul loc pe segmentul face care și pe nișa produselor anti-acnee.

Potrivit aceluiași raport, brandurile Nufăr și Triumf au fost pe primul loc în categoria detartranților, respectiv a produselor pentru îngrijirea bucătăriei.

Categoria biocidelor, lansată în primul semestru al anului trecut, în urma unei investiții de 500.000 de euro, a prezentat interes și în 2021. Compania a decis să continue producția de dezinfectanți și este, în prezent, în curs de avizare a unei game și mai extinse de produse destinate protecției populației.


Rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

Articolul precedentEY: Consumatorii preferă achiziția de tehnologie din magazinele fizice și contactul cu un operator uman pentru serviciile de asistență telefonică
Articolul următorIndexul de parenting – primul studiu care analizează experiențele parentale din întreaga lume
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.