Consumul de cafea contribuie la buna dispoziție când zilele devin mai scurte

Asociația Română a Cafelei semnalează rezultatele unui sondaj paneuropean, finanțat de Institute for Scientific Information on Coffee (Institutul pentru Informații Științifice despre Cafea), care a explorat impactul alegerilor în ceea ce privește stilul de viață și dieta asupra stării de spirit.

Confom acestui sondaj, peste un sfert dintre adulții din Europa se confruntă cu depresie (28%) și sentimente accentuate de tristețe (28%) atunci când orele de lumină într-o zi devin mai puține.

Sondajul efectuat asupra consumatorilor care a inclus peste 5.000 de adulți din Marea Britanie, Italia, Finlanda, Germania și Polonia a arătat și faptul că pe măsură ce ziua scade, respondenții devin mai neliniștiți (21%), li se pare mai dificil să se concentreze (24%), își pierd motivația de a face mișcare (25%) și înregistrează o scădere a performanței sportive (21%).

În lunile mai întunecate și reci ale anului, unele persoane pot suferi de o stare de spirit scăzută persistentă, pierderea plăcerii sau interesului de a face activități curente și lipsa de energie, cunoscute adesea ca tulburare afectivă sezonieră (TAS). Aceasta apare de obicei toamna și iarna și se ameliorează primăvara sau vara (Kurlansik S.L., Ibay A.D. – Seasonal Affective Disorder, publicat în Am Fam Physician).

Măsurile privind stilul de viață, precum o dietă sănătoasă și exerciții regulate fizice sunt cunoscute să contribuie la o mai bună stare de spirit și bună dispoziție (vezi Sarris J. și alții – Multiple lifestyle factors and depressed mood: a cross-sectional and longitudinal analysis of the UK Biobank/BMC Med și Firth J. și alții – Food and mood: how do diet and nutrition affect mental well being? BMJ).

De asemenea, cercetările indică și că un aport regulat de cafea poate conduce la optimizarea majorității măsurătorilor cognitive și celor privind starea de spirit (Boolani A. și alții Caffeine-Containing, Adaptogenic-Rich Drink Modulates the Effects of Caffeine on Mental Performance and Cognitive Parameters: A Double-Blinded, Placebo-Controlled, Randomized Trial. Nutrients), timpilor de reacție și la sporirea stării de vigilență (Haskell-Ramsay CF și alții- The Acute Effects of Caffeinated Black Coffee on Cognition and Mood in Healthy Young and Older Adults).

Asist. Univ. Giuseppe Grosso, Department of Biomedical and Biotechnological Sciences, School of Medicine, Universitatea Catania, a comentat: „Există dovezi care arată că polifenolii din cafea pot traversa bariera hemato-encefalică, pot exercita efecte anti-neuroinflamatorii și chiar promova neurogeneza, rezultând astfel într-un risc scăzut de tulburări cognitive și afective” – (vezi Wasim S, Vauzour, D., Nabavi, S.F, Bayes, J).

Institutul pentru Informații Științifice despre Cafea a lansat, de asemenea, un videoclip care scoate în evidență impactul negativ al lunilor de iarnă asupra stării de spirit, precum și rolul pe care îl poate avea un consum de cafea moderat în îmbunătățirea acesteia.

Conform unui sondaj paneuropean Censuswide din martie 2021, principalul motiv pentru care 29% dintre adulți au consumat cafea în această perioadă a fost de a se simți mai energizați. 20% dintre respondenți au spus că au băut cafea pentru a-și îmbunătăți starea de spirit și emoțiile, în vreme ce 21% au spus că acest lucru i-a ajutat să rămână vigilenți și concentrați.

Un consum de 75 mg de cafeină (echivalentul unei cești de cafea) la fiecare patru ore poate rezulta într-o tendință de bună dispoziție susținută pe tot parcursul zilei, potrivit autoarei Astrid Nehlig, în lucrarea “Is Caffeine a Cognitive Enhancer?.

Aroma cafelei poate îmbunătăți memoria funcțională și stimula vigilența (Thaneeya Hawiset – “Effect of one time coffee fragrance inhalation on working memory, mood, and salivary cortisol level in healthy young volunteers: a randomized placebo controlled trial”).

De asemenea, alte studii sugerează că în afară de a consuma cafea pentru a se trezi, oamenii obișnuiesc să o consume și pentru aspectele sociale, pe care le presupune această rutină, pentru a-și îmbunătăți puterea de concentrare, precum și pentru a avea mai multă energie fizică și a-și îmbunătăți starea de spirit (vezi Caroline R Mahoney și alții – Intake of caffeine from all sources and reasons for use by college students).

De asemenea, cafeaua poate acționa și ca un stimulent la nivelul creierului: accentuând starea de alertă, menținând starea de trezire, îmbunătățind viteza de funcționare, menținând vigilența și promovând memoria, care sunt asociate cu atenția, starea de spirit și funcția cognitive (vezi Yuan Y. și alții – Caffeine Effect on Cognitive Function during a Stroop Task). Starea de spirit nu este modulată doar de cafeină, ci și de așteptarea că un consum de cafeină îmbunătățește dispoziția și atenția (Dawkins L. și alții -Expectation of having consumed caffeine can improve performance and mood).

Celor cărora le lipsește energia de a face mișcare în timpul iernii le poate fi de ajutor cafeaua. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a concluzionat că există o legătură între consumul de cafeină și o mai bună performanță în exerciții de anduranță (exerciții aerobice care durează mai mult de 5 minute), capacitatea de anduranță și reducerea efortului sau oboselii percepute evaluate în timpul exercițiilor fizice (vezi Scientific Opinion on the substantiation of health claims related to caffeine and increase in physical performance during short-term high-intensity exercise, increase in endurance performance, increase in endurance capacity and reduction in the rated perceived exertion/effort during exercise in European Food Safety Authority).

Pentru a afla mai multe informații despre studiile științifice despre cafea și sănătate vizitați: www.coffeeandhealth.org

Înfiinţată în urmă cu 20 de ani, Asociaţia Română a Cafelei (ARC) promovează interesele comerciale şi economice ale industriei cafelei. Asociaţia Română a Cafelei sprijină crearea unei pieţe a cafelei competitive şi transparente, astfel încât consumatorii români să beneficieze de o cafea de cea mai bună calitate, la cele mai bune preţuri.

ARC este deschisă tuturor societăţilor comerciale active din industria cafelei din România. Membrii ARC sunt: Strauss România (www.strauss-group.com), Nestlé România SRL (www.nestle.ro), Jacobs Douwe Egberts (www.jacobsdouweegberts.com) și Tchibo România (www.tchibo.ro). Informații despre cafea găsiți și pe site-ul Asociației Române a Cafelei: http://www.desprecafea.info/.