Carrefour și Bringo au lansat „Pachetul cu Dor”, o inițiativă pentru românii care doresc să trimită un cadou acasă, celor dragi, de sărbători. Prin intermediul acestui proiect, utilizatorii pot crea pachete personalizate cu produse românești, precum vinuri, brânzeturi și cozonaci. Campania este activă în perioada 6 aprilie – 8 mai și asigură transport gratuit cu codul de reducere „ANDRA”. Prin aplicatie se pot trimite pachete de oriunde din lume, în orasele din lista Bringo, iar Bringo se ocupă de ridicarea și livrarea produselor către destinatari.
În funcție de sortimentele disponibile în aplicație, consumatorii pot selecta produsele preferate, din secțiunea dedicată, pentru a crea un pachet cadou personalizat.
„Am creat alături de Bringo o soluție simplă și rapidă prin care românii pot transmite cuiva drag un gând bun de la distanță. Astfel, «Pachetul cu Dor» devine o punte de legătură emoțională între oameni. Ne dorim ca, prin această campanie, să-i ajutăm pe români să ducă acasă măcar o parte din bucuria și gustul sărbătorilor petrecute împreună”, a declarat Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer & E-commerce, Carrefour România.
„Pachetul cu Dor nu este doar un cadou, ci este o modalitate de a transmite căldură și bucurie, iar pentru noi, este o onoare să facilităm această conexiune emoțională între oameni în timpul sărbătorilor”, a declarat Florina Dobre, CEO Bringo România.
„Pachetul cu Dor” conține exclusiv produse românești din programele și mărcile proprii ale retailerului:
– Vin – Caii de la Letea Geneza, Fetească Neagră și Oaky Chardonnay, Aurelia Vișinescu Distinct Cabernet Sauvignon, Fetească Albă și Tămâioasă Românească, rose – toate incluse în programul Deschidem Vinul Românesc.
– Brânză – Selecția de brânzeturi maturate artizanale face parte din cel mai nou program Carrefour, Poftim Brânză Românească.
– Cozonac – Cu vișine sau tradițional, Drag de România, deoarece cozonacul nu lipsește de pe masa de Paști.
Românii din diaspora au trimis acasă primele „Pachete cu Dor”
Campania Pachetul cu Dor a debutat pe 6 aprilie, la Stuttgart, Germania, cu ocazia turneului artistic Tradițional 2, desfășurat de Andra pentru românii plecați în străinătate, unde Carrefour a fost partener.
În urma lansării, pachetele cu dor au ajuns la rudele și prietenii românilor prezenți la eveniment prin intermediul livratorilor Bringo.
Campania este disponibilă în orașele în care este prezent Bringo cu magazinele Carrefour hipermarket.
Lista orașelor cu acoperire Bringo poate fi accesată aici: https://pachetulcudor.carrd.co/#orase